Fantoma Stelei

26 04. 2002, 08:17
Miercuri seara, campionii au pierdut cu 1-0 prima mansa a semifinalei Cupei României în fata favoritilor la titlul de viitori campioni. Jucatorii lui Piturca si-au adîncit criza prin înfrîngerea din Ghencea în fata lui Dinamo, dar toti cred ca razboiul pentru calificarea în finala nu s-a

Miercuri seara, campionii au pierdut cu 1-0 prima mansa a semifinalei Cupei României în fata favoritilor la titlul de viitori campioni. Jucatorii lui Piturca si-au adîncit criza prin înfrîngerea din Ghencea în fata lui Dinamo, dar toti cred ca razboiul pentru calificarea în finala nu s-a încheiat înca.

Pentru prima oara în istoria rivalitatii dintre cele doua cluburi, galeria Stelei a pactizat cu cea a lui Dinamo, strigînd împotriva managerului Victor Piturca. În acel moment, pentru toata lumea a fost clar ca Steaua a ajuns jos.

Ros-albastrii au pierdut miercuri nu doar prima mansa a semifinalei de Cupa, ci si invincibilitatea veche de 13 ani în confruntarile cu Dinamo în Ghencea. Desi afectati de înfrîngere, jucatorii lui Victor Piturca cred ca mai pot întoarce înca soarta calificarii în finala competitiei KO. „Un gol în Stefan cel Mare si sîntem iar în joc”, spun stelistii

Respiratii gîfîite, capete plecate, obosite, înfrînte, dezamagire si tacere. O tacere rece, ca transpiratia de pe tricouri. Cam asa arata vestiarul Stelei, la cîteva momente dupa ce pierduse în numai 90 de minute, cu Dinamo, un simbol si jumatate din sperante: invincibilitatea de 13 ani în Ghencea si visul de a prinde finala Cupei, ultimul bilet spre Europa ramas pe tejgheaua sezonului.

„Piti” era sfîrsit

Piturca nu si-a certat jucatorii. Ba chiar i-a felicitat pentru ambitia si daruirea din teren. Singurele tonuri mai aspre le-a avut pentru Bogdan Nicolae, omul care n-a gasit nici o solutie la pasa lunga spre Claudiu Niculescu si nici antidotul pentru fenta dinamovistului, si Balan. Fundasul dreapta, unul dintre cei mai buni de pe teren, s-a facut vinovat ca la capatul unei curse personale pe flancul drept, adversarii au declansat contra de gol. „Hai, gata! Acum mergeti la dusuri!”, le-a spus Piturca si abia atunci umbrele, care stateau aproape chircite fiecare la locul ei, au spart linistea.

„Sîntem dezamagiti”

Si totusi, desi cu moralul zdruncinat, stelistii mai spera. „Parca niciodata n-am fost asa de dezamagit si nu-mi aduc aminte sa fi trecut prin asemenea momente pîna acum în cariera. Trebuie sa avem puterea sa ne revenim, sa gasim drumul spre victorie. Stiu, de cinci-sase etape tot asa spunem, dar nu poate sa tina ghinionul asta la infinit. Nu e totul pierdut, si daca se termina 0-0 tot trebuia sa dam un gol la ei”, a spus Erik Lincar.

Mijlocasul, care a avut un conflict deschis cu galeria, a recunoscut ca „publicul a fost extraordinar de aceasta data, îmi pare rau si pentru cei din tribuna ca nu le-am putut oferi satisfactia unei victorii. Oricum, cred ca au fost alaturi de noi nu doar din cauza resentimentelor fata de Dinamo, ci si pentru ca au vazut ca am luptat mai mult ca niciodata”.

„Trebuie sa batem Brasovul!”

Marius Baciu marturiseste ca „m-a încîntat cum s-au batut pe teren unii dintre colegii mei, pîna la epuizare. Le promisesem suporterilor înca de marti seara ca vom face tot ce putem sa învingem, dar n-am avut sansa. Daca am juca mereu cu aceeasi daruire nu am mai avea nici o problema. Am pierdut, dar într-un duel cu Dinamo se poate întîmpla orice. Mai avem 90 de minute în retur sa demonstram ca putem întoarce rezultatul si vom lupta pentru asta. Pîna atunci avem neaparata nevoie de victorie cu Brasovul, în campionat, nu doar pentru moralul nostru, dar si ca sa-ti tinem pe suporteri aproape. Altfel, nimeni nu ne va mai întelege, n-am mai avea nici o scuza”.

„Nu antrenorul joaca”

Nici Mirel Radoi nu crede ca e totul pierdut pentru returul cu Dinamo: „N-am luat decît un gol, nu cinci. E o situatie delicata, normal ca nu ne este deloc usor, dar putem întoarce soarta calificarii la Dinamo, acum oricum nu mai avem ce pierde. Daca nu, ce mai, trebuie sa tragem în campionat pentru locul doi. Nu sînt decît sase puncte, putem recupera diferenta”.

Fundasul e convins ca „numai o victorie cu Brasovul ne poate reda încrederea, desi va fi greu, parca vad ca se pun pe doua linii în aparare, cum fac toti cînd vin în Ghencea”. Cît despre public, internationalul stelist aprecia ca „n-ar fi trebuit sa strige iar , pentru ca tot ce este împotriva lui nea Piti se rasfrînge si asupra noastra. Pîna la urma nu antrenorul joaca, ci noi, dar ar fi fost bine ca galeria sa ne fie alaturi pîna în ultimul minut”.

„Mai avem sanse!”

Eugen Trica spune ca înca nu-si face probleme, „pentru ca au mai fost momente din acestea grele si totusi am trecut peste ele. Am sperat noi si cu Dinamo Kiev ca putem recupera de la 2-4. Acolo am avut 1-0 la pauza si daca eram mai atenti putea fi o diferenta mai mare. E clar, ne urmareste ghinionul, dar mai avem o sansa si sîntem decisi sa mergem pîna la capat. Daca ne lamentam nu rezolvam nimic. Ne trebuie un gol cu Dinamo. Îl dam si gata, o luam de la capat! Le sîntem datori si suporterilor, care au fost senzationali, asa cum ar trebui sa fie mereu”.

Sursa: www.prosport.ro