„Fantoma din copilul meu”, o emisiune cu poveşti inexplicabile

Apropo.ro / 15.04.2015, 13:24
„Fantoma din copilul meu”, o emisiune cu poveşti inexplicabile
Crime + Investigation (CI) va difuza în această seară premiera unui nou sezon al emisiunii „Fantoma din copilul meu”. Episoadele celui de-al doilea sezon vor fi emise în fiecare miercuri, la ora 00:00.
 
Serialul explorează cum reacţionează părinţii care descoperă că ai lor copii îşi amintesc să fi trăit o viaţă anterioară. De asemenea, „Fantoma din copilul meu” prezintă cum se confruntă părinţii cu acest secret bine păzit: copilul lor este reîncarnarea cuiva care a suferit o moarte violentă şi care acum s-a întors sub altă formă.
 
 
Copiii de toate vârstele care spun că-şi amintesc vieţi anterioare sunt peste tot şi sute de asemenea relatări au fost documentate ştiinţific, cercetate şi studiate pe întreg globul începând cu anii 1950. „Fantoma din copilul meu” spune poveşti adesea inexplicabile şi şocante. Aceşti micuţi au amintiri foarte reale şi împărtăşesc în cadrul episoadelor experienţe adevărate, dar care aparţin altcuiva.