FANtastic Show: La ce probe indite sunt supuşi Diana Munteanu, Andrei Aradits, Jo şi Andreas Petrescu – FOTO

29 07. 2016, 15:24

De această dată, la “FANtastic Show”, echipa roşie condusă de Andrei Ştefănescu va fi formată din Diana Munteanu şi Andreas Petrescu, în timp ce din echipa verde a lui Liviu Vârciu vor face parte Jo şi Andrei Aradits. Distractiva înfruntare dintre cei doi rivali, ajunsă deja la scorul de 2 la 2, va fi arbitrată, ca de obicei, de Florin Ristei. De asemenea, cei cinci membri ai juriului popular vor aprecia “la plăcere” anumite probe pe care cele două echipe le vor avea de trecut.

Cum se vor costuma componenţii celor două echipe, în Camera fantastică, şi cum vor cânta ei la “Proba de grup”,  cine va răspunde corect şi rapid la “Recunoaşte melodia” şi cât de buni vor fi cei şase la “Ruleta imitatorilor”, cât de bine vor arunca mingea  în “Butoaiele cu apă” şi care dintre ei va avea o mai bună viteză de reacţie la “Masa rotundă”, telespectatorii Antenei 1 vor afla în ediţia de sâmbăta aceasta.

Tot atunci, ei vor descoperi ce presupun cele două probe nou-nouţe ale show-ului,  “Cine cu cine” şi „Şut şi gol”, şi vor vedea care dintre concurenţi va răpăi mai bine la proba “Alfabetul”, care va fi mai rapid, însetat şi îndemânatic la “Paharele acrobat” şi cine are o mai bună ţinere de minte la proba de “Memorie”. Proba “Popularul” o va avea ca invitată, de această dată, pe Nicoleta Nucă. Aceasta va interpreta alături de câte un membru al fiecărei echipe o melodie din repertoriul propriu.

La ce scor va ajunge “meciul” fantastic dintre Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, după desfăşurarea celor 11 probe ale serii, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 30 iulie, de la ora 20.00, într-o nouă ediţie a emisiunii “FANtastic Show”.