Fântâna arteziana de 800.000 de euro în Craiova

04 06. 2007, 09:28
Peste 2.000 de craioveni au participat, duminica, la inaugurarea centrului Pietei Prefecturii din Craiova, în care a fost amplasata o fântâna arteziana care a costat 800.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX. Inaugurarea centrului a fost precedata de o


Peste 2.000 de craioveni au participat, duminica, la inaugurarea centrului Pietei Prefecturii din Craiova, în care a fost amplasata o fântâna arteziana care a costat 800.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inaugurarea centrului a fost precedata de o slujba de sfintire tinuta de mitropolitul Olteniei, Teofan Savu.

Muncipalitatea craioveana a inaugurat una dintre cele mai scumpe fântâni arteziene din România, costurile acesteia ajungând la 800.000 de euro. „Este singura fântâna din România de acest fel. Are 350 de metri patrati, iar jetul de apa ajunge la 20 de metri înaltime. Sunt 350 de duze si 150 de becuri în toate culorile. Se pot proiecta chiar si filme. Este o fântâna cântatoare unde se va asculta muzica clasica. Va fi o încântare”, a declarat Antonie Solomon, primarul Craiovei.

Potrivit acestuia, lucrarile de modernizare a centrului Craiovei au costat 8 milioane de euro cu TVA, fiind amenajate patru hectare, dintre care 2,5 cu granit importat special din India. Pentru a asigura fondurile necesare modernizarii centrului, Primaria Craiova a contractat un împrumut de 700 de miliarde de lei vechi de la BRD. Alaturi de modernizarea centrului Craiovei, banii vor fi folositi pentru asfaltarea mai multor strazi din oras, precum si casetarea canalului colector de lânga liceul de chimie.

Evenimentul s-a încheiat cu un foc de artificii, confeti, iar zeci de porumbei albi au fost eliberati spre cer. Întreaga piata, cu o suprafata de patru hectare, a fost ornata cu baloane alb-albastre, cele cinci fântâni arteziene fiind acoperite cu o copertina albastra.

Inaugurarea centrului va fi urmata de un program de concerte care se va întinde pâna în jurul orei 23.00. Vor cânta Mircea Vintila, Zoia Alecu, Maria Gheorghiu, Maria Ciobanu, Ionut Dolanescu, Steliana Sima, Laura Lavric, Petrica Mâtu Stoian. Seara se va încheia cu un concert al formatiei Smokie si un recital al lui Tudor Gheorghe.

Evenimentul organizat municipalitate se desfasoara la doar 50 de metri distanta de întâlnirea organizata de ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, cu reprezentantii ASP din zona Olteniei.

Mediafax