Fanii din România, flash mob pentru concertul Violetta Live!
Ei le-au dedicat un moment de dans special idolilor lor din indrăgitul serial de la Disney Channel, „Violetta”, demonstrând cât de nerăbdatori sunt să ii vadă cântând live pe scenă, pe 2 septembrie.
Coregrafia inspirată de mişcările de dans din „Violetta”, pe câteva dintre cele mai populare melodii din serial – Esto no puede terminar, Ser mejor, En Gira, a fost pregătită de Andra Gogan împreună cu copiii din trupa de dans Amicii.
Actorii din Violetta au cucerit inimile audienţei tinere din România în ultimii doi ani, serialul ocupând prima poziţie în intervalul orar în care este difuzat, în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 şi 14 ani. Aşadar, pentru V-loverii români, şansa de a-şi vedea personajele preferate live pe scenă, în timpul concertului Violetta Live, va fi cu siguranţă o experienţă unică în viaţă. Spectacolul va avea ca protagonişti vedetele din distribuţia originală a serialului – Martina Stoessel (Violetta); Jorge Blanco (Leon); Diego Dominguez (Diego); Facundo Gambande (Maxi); Mercedes Lambre (Ludmila); Candelaria Molfese (Camila); Samuel Nascimento (Broduey) şi Alba Rico Navarro (Naty). Concertul va include, de asemenea, o trupă de nouă dansatori foarte energici, o formaţie de cinci instrumentişti, decoruri şi lumini spectaculoase, coregrafii de mare impact, elemente tehnice impresionante şi costume uimitoare.
Violetta Live se află în prezent în America Latină, în cadrul turneului internaţional din 2015 şi va reveni în Europa în toamnă, cu 10 spectacole programate în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, pe 2 septembrie, de la 19:30, la Arena Naţională din Bucureşti.
Biletele sunt disponibile online pe www.myticket.ro şi www.eventim.ro, precum şi în reţeaua magazinelor Diverta.