Les Galantine, paparazzo new-yorkez, vînează oamenii visînd să obţină acea fotografie care să-l facă bogat şi să-i aducă recunoaşterea profesională binemeritată. Pe cînd era în urmărirea vedetei pop K'harma Leeds, el îl întîlneşte pe Toby, un tînăr fără căpătîi pe care-l angajează ca asistent. Printr-un miraculos joc al destinului, Toby şi K'harma Leeds se îndrăgostesc...
”Delirious” marchează cea de-a treia colaborare dintre Tom DiCillo şi Steve Buscemi. Regizorul nici nu s-a gîndit la altcineva pentru acest film: ”Am scris rolul Les special pentru Steve Buscemi. Lucrasem deja împreună la
şi mă «îndrăgostisem» pur şi simplu de actor. Voiam să-i scriu un rol mare”. Perioada de gestaţie a proiectului a fost foarte mare, abia pe 13 noiembrie 2005 au început filmările, după ce Tom DiCillo a muncit la scenariu patru ani. Atunci cînd un ziarist a avut nefericita idee să întrebe de ce a durat atît, regizorul n-a avut nici un moment de ezitare şi i-a aruncat imediat cu paharul pe care-l avea în faţă direct în cap. Probabil afectat de eveniment, Tom DiCillo s-a dus la spital pentru a-i răspunde ziaristului internat în urma impactului: ”Finanţarea unui film independent seamănă cu aruncarea peste bord în mijlocul oceanului. Tot ce poţi să faci e să înoţi cu disperare spre pămînt sau spre o navă, încercînd în acelaşi timp să eviţi rechinii din jur”.
Premiera 15 februarie
TO: Delirious. Producţie SUA-Marea Britanie, 2006.
R: Tom DiCillo. Cu: Steve Buscemi, Michael Pitt, Alison Lohman, Gina Gershon, Callie Thorne, Kevin Corrigan, Richard Short, Elvis Costello, Tom Aldredge.
Distribuit de Transilvania Film