Faceti galagie!

Fii regele cunostintelor despre motoarele V12 cu ajutorul istoriei lui Karl Ludvigsen – tocilarii pot cumpara aceasta carte de 424 de pagini despre evolutia puterii V12.

Primul „12 cilindri” produs vreodata a fost modelul Twin-Six a lui Packard, din 1915. Cu o putere de 88 CP la 2.600 rpm dintr-o capacitate de sapte litri, el era linistit in functionare si suplu, atribute rare la acea vreme.

Un jurnalist, fata de care Packard a dovedit spirit ospitalier in timpul vanatorii americane din 1916 a revolutionarului mexican Pancho Villa, scria ca „era ca o calatorie in catifea cand acele mari Packard-uri se avantau ca si cum unica lor ambitie era sa prinda linia orizontului”.

Dupa ce a renuntat sa mai faca parte din nebunia motoarelor cu 8 cilindri in linie din anii ’20, Packard s-a intors catre motoarele V12 in 1932 cu un motor de 7,3 litri ce producea 160 CP. Avantul „Erei Jazz” a continuat in anii ’30 cu lansarea motoarelor V12 in Marea Britanie, Franta, Germania, Austria, America si Cehoslovacia.

Dintre toate, exceptionala a fost Hispano-Suiza Type 68. Propulsorul Hisso de 9,4 litri OHV livra pana la 220 CP cu „vitesse, securite, confort, silence, elegance” promise de constructorul francez. Pentru urmatorul „truc”, Hispano-Suiza a lungit cursa pistoanelor pentru a mari capacitatea la 11,3 litri si puterea la 250 CP.

Acest model, Type 68-bis, a fost cel mai mare V12 din acei ani si, de fapt, din istorie – exceptand motoarele pentru avioane. Numai un singur V12 a supravietuit crizei si celui de-al doilea razboi mondial. Acesta a fost propulsorul de 4,4 litri a lui Lincoln Zephyr.

Simplu, cu o configuratie exotica a supapelor (in laterale), cu capetele cilindrilor din aluminiu si unghiul V-ului la 75 de grade, acestui Lincoln ii placea sa fie turat si producea 110 CP la 3.600 rpm. A fost favoritul producatorilor de masini sport britanici Jensen, Allard si Atalanta.

Datorita calitatilor sale, acest V12 a propulsat toate modelele Lincoln pana in anul 1948. A fost sursa de putere a unui clasic american, Lincoln Continental, si a motorizat cam 220.000 de masini Lincoln, dar si masini din cursele de Formula 2, pana in 1950 dublandu-si dimensiunile.

In 1950, Lincoln a produs un V12 de 4,5 litri pentru a concura Alfa Romeo in Formula 1, iar o versiune de 4,9 litri a castigat cursa de la Le Mans in 1954. Acea cursa de la Le Mans a fost totodata o infrangere pentru Jaguar, asa ca firma a inceput sa planifice propriul V12.

La inceput a fost propus un motor cu patru arbori cu came, cu radacinile in tehnologia Jaguar a propulsoarelor cu sase cilindri in linie. Din acesta, o echipa formidabila – formata din William Heynes, Claude Baily, Wally Hassan si Harry Mundy – a pus la punct un V12 cu totul nou.

Cu o capacitate de 5,3 litri, motorul avea un singur arbore cu came pozitionat deasupra cilindrilor, actionat cu lant, ce opera supapele pozitionate vertical pe fiecare rand de cilindri.

In lumea postbelica, Jaguar a fost primul care a lansat un V12 cu „pedigree” pe piata masinilor de lux. El a fost imblanzit pentru a produce 314 CP pe E-Type Series 3, introdus in 1971. Apetitul sau pentru combustibil a fost redus de camera de combustie „Fireball” a lui May; motorul a ramas in productie pana in 1997.

La fel de tentat sa calce pe urmele lui Ferrari a fost Ferrucio Lamborghini. El a adunat cateva cadre care-l includeau si pe Giotto Bizzarini ca designer de motoare, dar si pe Gian Paolo Dallara si Paolo Stanzani, care se ocupau cu promovarea rafinamentului produselor sale pe piata.

Bizzarini a luat-o inaintea lui Ferrari instaland motorul sau de 3,5 litri cu 12 cilindri si patru arbori cu came, o configuratie pe care Enzo nu o folosise inca pe masini de strada. Lamborghini 350 GT din 1964 furniza oficial 270 CP la 6.500 rpm, dar a fost cunoscut pentru o putere de 297 CP.

Propulsand modele precum Miura, Espada si Countach, acest V12 fusese marit la sfarsitul anilor ’80 pana la 5,2 litri si avea patru supape pe cilindru. Era mai puternic cu cei 455 CP la 7.000 rpm, in timp ce versiunea supermodificata din 1987 producea 490 CP, suficient pentru a-l duce pe Countach pana la 330 km/h.

A fost inlocuit abia in 1990 de un motor si mai mare – un alt V12. Intre timp, producatorii auto germani au inceput si ei sa cocheteze cu ideea unui V12. Mai intai Mercedes, apoi BMW au prezentat un prototip care anunta lansarea.

BMW a spart gheata in 1987, o data cu introducerea motorului M70 V12 pe Serie 7. Calea catre propulsorul V12 a fost deschisa de introducerea unui „sase cilindri” compact in 1977. Acesta a furnizat dimensiunile de baza si cateva dintre componente motorului V12 de cinci litri, ale carui pistoane functionau direct in orificiile blocului construit din aluminiu bogat in siliciu.

Acestea sunt cateva dintre motoarele de referinta ale evolutiei motorului V12. „Doisparii” au excelat in curse la intervale de 30 de ani – in anii ’30, ’60 si ’90. Ca masini de strada, ele sunt la fel de populare ca intotdeauna. O singura intrebare ramane: cine va fi primul constructor care va oferi un V12 la un pret rezonabil?

Iata o oportunitate pentru voi. Acest articol a fost adaptat pentru TopGear de autor, din noua sa carte, „Motorul V12”, publicata de Haynes Publishing.

BBC Top Gear Romania