Expoziţie de fluturi tropicali vii, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

03 07. 2015, 08:00


„Fluturii au aprins imaginaţia oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. De cele mai multe ori ei sunt percepuţi atât ca simboluri cvasi-universale ale frumuseţii delicate şi efemere, cât şi ca exemple extreme ale transformărilor surprinzătoare pe care le poate suferi o fiinţă vie în cursul existenţei sale. Apariţia unui fluture într-o pajişte naturală sau pe o cărare din pădure impresionează deopotrivă prin bogaţia şi diversitatea culorilor de pe aripi, dar şi prin mişcările surprinzător de delicate şi in acelaşi timp hotărâte cu care se desfăşoară zborul acestor insecte fascinante.


Expoziţia de fluturi tropicali vii oferită de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” ne îndeamnă să cunoaştem o mică parte din lumea extrem de diversă a acestor insecte. Sunt prezentate specii larg răspândite în unele regiuni tropicale din America, Africa şi Asia, ce pot fi observate în mediul lor natural doar la mari distanţe geografice de ţara noastră. Vom putea observa îndeaproape un grup de animale cu un mod de viaţă fascinant şi, în acelaşi timp, vom admira bogăţia de culori şi forme atât de des întâlnită la fluturii din zonele tropicale.”

Alte informatii:

Program:
Marţi – Duminică: 10 – 18.30 (ultimul vizitator intră la ora 18:00)

Preţ bilet întreg: 12 lei
Preţ bilet redus: 10 lei (pensionari, studenţi, elevi şi copii peste 3
ani)