Exportatorii își ling ranile dupa caderea euro și a dolarului
Ultima data când a picat dolarul am intrat într-un blocaj financiar și eram la un pas de a închide activitatea. În opinia mea, din aprecierea leului nu au de câștigat decât companiile care importa produse pe care le valorifica în lei pe piața româneasca”, a spus Dan Egri, directorul general al producatorului de mobila Mobex Târgu Mureș.
Pentru cei care aveau de schimbat dolari sau euro în lei, situația de pe piața valutara a devenit dramatica. Peste noapte au pierdut miliarde de lei în urma scaderii cursurilor valutare la București. Ieri, a fost o noua zi de cadere, chiar daca piața interbancara a fost mai liniștita fața de ziua de miercuri când fluctuațiile mari de curs și prabușirea brusca a euro și dolarului au lasat urme adânci pe fețele dealer-ilor și în conturile clienților.
Euro a pierdut ieri înca 284 de lei la BNR ajungând la 39.447 lei, iar dolarul a cazut cu înca 568 de lei, pâna la 30.710 lei. Fața de începutul anului euro a pierdut 1.670 de lei, iar dolarul 1.885 de lei. Prin scaderea din ultima luna, și în special din ultimele zile, dolarul a revenit la valoarea pe care a avut-o în toamna lui 2001.
Piața valutara interbancara s-a mai liniștit ieri dupa ședința tensionata de miercuri când volumul total al tranzacțiilor a ajuns la 700 de milioane de euro din care volumul interbancar a depașit 500 de milioane de euro, nivel extrem de ridicat pentru o singura zi. Ieri jucatorii au fost mai precauți, aparând timid și ordine de cumparare mai mari din partea clienților. La vânzare de valuta, mulți clienți s-au resemnat cu situația pentru ca nu au avut încotro.
Pe piața caselor de schimb, cursurile s-au mișcat destul de des. Daca dimineața casele de schimb cotau euro între 39.000 de lei la cumparare și 40.500 de lei, la vânzare, spre dupa-amiaza operatorii au redus cotațiile la 38.000 de lei la cumparare și 40.000 de lei la vânzare, diferența mare dintre cotații exprimând incertitudinea.
„Nu prea am facut tranzacții pentru ca oamenii nu știu ce sa faca”, a declarat operatorul unei case de schimb.
Decizia Bancii Naționale de a lasa piața sa decida cursul și sa nu mai intervina prin achiziție de valuta a atras mânia exportatorilor, a celor care și-au depus economiile în valuta și a celor care și-au stabilit salariile în euro (dolari) care peste noapte vad ca semneaza pentru mai puțini bani pe statul de plata. Daca cineva și-a negociat un salariu de 500 de dolari, în ianuarie a primit 16.297.000 lei, iar acum ar încasa 15.355.000 lei. „Persoanele care au veniturile negociate în valuta și-au asumat riscul ca într-o luna sa câștige mai mult, iar în alta mai puțin”, a declarat Mihaela Perianu, directorul general al companiei AIMS Human Capital.
„Aceasta scadere brusca ne dezavantajeaza. Am înțeles ca BNR a luat decizia de nu mai interveni însa sper ca Banca Naționala sa revina asupra acestei decizii mai ales ca vine perioada sarbatorilor când cerearea de valuta crește. Sper ca euro sa ajunga din nou la 41.000 – 41.500 de lei. Pe de alta parte nu putem rezilia în nici un fel comenzile de export pe care le avem în acest moment”, a declarat Georgel Costache, directorul general al Vincon Vrancea.
La noua luni, exporturile României s-au ridicat la 13,9 miliarde de euro, din care 73,3% se desfașoara pe relația cu Uniunea Europeana.
La polul opus, cei care s-au împrumutat în valuta și importatorii își freaca mâinile de bucurie pentru ca au mai puțin de platit în lei. De asemenea, și cei care au negociat achiziția unor imobile în valuta, vor scoate din buzunar mai puțini lei.
„Avem pregatite scenarii pentru fiecare varianta de evoluție a cursului de schimb. Aprecierea leului avantajeaza acum importatorii”, a spus Stephen Warley, directorul general Kraft Foods România.
„Nu pot spune cât de mare va fi efectul pentru piața auto, însa cu siguranța ca este un lucru bun pentru vânzarile de mașini. Ramâne de vazut și cât va dura aceasta apreciere”, a declarat Marius Carp, directorul executiv al Asociației Producatorilor și Importatorilor de Automobile din România.
El a adaugat ca aprecierea monedei naționale se suprapune factorilor care au facut ca în acest an piața auto sa creasca cu 30%, o valoare mai mare decât în fiecare din ultimii doi ani. „Piața auto a beneficiat din plin de scaderea prețului la mașini ca urmare a concurenței, accesul mai facil la finanțare, scaderea dobânzilor la credite și la contractele de leasing, iar acum la toate acestea se adauga acum și aprecierea monedei naționale”, a mai spus Carp. Piața auto va ajunge anul acesta la 170.000-180.000 de unitați, ceea ce înseamna aproximativ 1,5 miliarde euro.
Importurile la noua luni s-au ridicat la 18,6 miliarde de euro, 64,3% din acestea provenind din țarile membre ale Uniunii Europene. Scaderea cursurilor la euro și dolar la București va adânci și mai mult deficitul comercial deoarece importatorii sunt cei mai avantajați în astfel de situații.
Pe de alta parte, scaderea cursurilor va ajuta la reducerea inflației care a început sa derapeze în ultimele doua luni. Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a declarat acum câteva zile ca „probabil vom rata ținta de inflație de 9%” din cauza scumpirii petrolului pe piețele internaționale. Acum, cu o rata de schimb valutara mai scazuta, creșterea prețului la carburanți pe piața româneasca se va mai atenua. BNR și-a asumat pentru anul viitor atingerea unui anumit nivel de inflație, iar acum toata politica monetara și valutara este îndreptata spre acest obiectiv. Susținerea exportatorilor prin curs nu mai este o prioritate pentru BNR.
„Este normala decizia BNR de a lasa cursul liber. Cu cât cursurile valutare vor coborî, cu atât va fi mai bine pentru mediul economic pentru ca inflația va scadea. Pierd pe termen scurt la exporturi însa câștig pe termen lung pentru ca vom avea un mediu economic stabil. La ce rezerve valutare are acum, BNR ar trebui sa lase cursul liber”, a declarat Adrian Porumboiu, președintele Comcereal Vaslui.
„Este un fenomen normal (aprecierea leului – n.r.) care s-a vazut și în celelalte țari europene. Este de datoria noastra sa învațam sa traim și cu astfel de evoluții”, a spus Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
„Exista o agitație pe piața salariilor, dar aceasta este legata de faptul ca în aceasta perioada încep sa se faca bugetele de salarii pentru 2005. Companiile înca nu știu la ce sa se aștepte anul viitor mai ales ca se anunța modificari ale Codului Fiscal care ar putea aduce alte grile de impozitare a veniturilor. În plus, exista semnale ca tot mai multe firme straine vor sa patrunda pe piața și atunci companiile românești care ar putea intra în concurența cu acestea încearca sa ofere angajaților salarii competitive astfel încât sa-i determine sa nu plece”, a declarat Monica Vrabiescu, managind director al companiei Hill Internațional.
BNR și-a permis sa lase piața libera ceea ce dezavantajeaza exportatorii pentru ca intrarile de valuta sunt foarte mari. Pe de alta parte, liberalizarea contului de capital, prevazuta pentru februarie 2005, va aduce și mai multa valuta pe piața, în special din partea investitorilor financiari care vor specula diferența mare între ratele de dobânzi din România și piețele europene.
Banca centrala încearca acum o strategie de fluctuație mare a cursului coroborata cu o scadere a dobânzilor la lei prin care sa contracareze intrarile de capital speculativ estimate sa depașeasca anul viitor nivelul de 2,5 miliarde de euro. Spre exemplu, daca investitorii financiari intra în România schimbând euro la un curs de 38.000 de lei pentru a plasa apoi fondurile într-un depozit bancar cu o dobânda de 14%, într-un an de zile ei ar obține un randament în euro de 14% în cazul în care cursul ramâne pe loc.
Daca euro crește la 42.000 de lei, ceea ce nu este un șoc, atunci ei ar câștiga în euro numai 2% întrucât câștigul din dobânda la lei se pierde prin creșterea cursului. BNR va încerca sa faca acest lucru.
Ziarul Financiar