Explozie într-un apartament din Zarnești
Potrivit ISU Brașov, explozia s-a produs într-un apartament de la etajul al treilea al unui bloc, fiind sparte geamurile locuinței și spulberat balconul. Doua persoane din apartament au fost ranite, iar alte doua care locuiesc la etajul al patrulea s-au intoxicat cu fum.
Unul dintre raniți a fost transportat de urgența la Spitalul Județean Brașov cu arsuri de 80-90 la suta din suprafața corpului, iar alte trei persoane au fost transportate la Spitalul Zarnești pentru a li se acorda îngrijiri medicale.
Potrivit șefului Inspectoratului pentru situații de Urgența Brașov, Lucian Bogdan, din primele verificari reiese ca explozia a fost cauzata de o acumulare de gaze.
Familia își instalase de curând centrala termica în apartament, iar joi dimineața, când s-a trezit, proprietarul locuinței, Marin Ciuca, și-a aprins o țigara, iar în acel moment s-a produs deflagrația.
„Deocamdata se verifica cauzele de la care s-a produs explozia, echipele sunt pe teren, dar din primele verificari nu a fost afectata structura blocului”, a declarat prefectul municipiului Brașov, Adriana Donțu.
O echipa de la Distrigaz a ajuns imediat la fața locului și a oprit furnizarea gazelor în tot blocul.
Patru persoane au fost ranite, joi dimineața, în urma unei explozii produse la Uzina de armament de la Mija, județul Dâmbovița, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Explozia s-a produs la secția pirotehnica a uzinei, acolo unde este dezamorasata muniția..
Patru muncitori au suferit arsuri și traumatisme și au fost transportați la Spitalul Județean din Târgoviște. Potrivit purtatorului de cuvânt al Spitalului Județean din Târgoviște, Elena Ionescu, toți cei patru raniți au fost transportați la Spitalul de Arși din Capitala pentru ca aveau arsuri pe o suprafața mare a corpului.
Explozia a fost urmata de un incendiu, care a fost stins la scurt timp de pompierii militari de la ISU Dâmbovița, sosiți la fața locului.
Inspectoratul Teritorial de Munca Dâmbovița a declanșat o ancheta pentru a stabili cauzele producerii exploziei.
Liderul sindical din uzina crede ca ar putea fi vorba despre o eroare umana în acest caz, în condițiile în care mulți dintre muncitori sunt fara experiența.
„Eu cred ca poate fi vorba de o greșeala umana deoarece în ultimul timp au fost disponibilizați mulți salariați valoroși , iar acum lucreaza oameni aflați la începutul carierei, într-o fabrica militara. Cercetarile vor evidenția adevarul, dar eu spun ca explozia este o consecința a politicii manageriale a actualei echipe de conducere”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX Giovanni Locatelli , liderul sindical de la UM Mija.
Uzina de la Mija este o societate de subansamble cu profil militar și armament, având 395 de salariați, din care peste 120 au primit previze și vor fi disponibilizați.