Explozie hip-hop-rock

18 01. 2005, 15:30
De ce plang chitarele? Un posibil raspuns: le-au luat la vanzari hip-hop-erii! Solutia: dragi rockeri, cantati cu ei! Iata o combinatie supercalifragilistica in descendenta RUNDMC-Aerosmith: hip-hop si rock! Nu un rock ca la mama acasa. Linkin Park au ales mai degraba o maniera pop(ulara)


De ce plang chitarele? Un posibil raspuns: le-au luat la vanzari hip-hop-erii! Solutia: dragi rockeri, cantati cu ei! Iata o combinatie supercalifragilistica in descendenta RUNDMC-Aerosmith: hip-hop si rock!

Nu un rock ca la mama acasa. Linkin Park au ales mai degraba o maniera pop(ulara) de a face rock alternativ. Dar… tot rock ramane!

„Numb/Encore” de pe EP-ul „Collision Course” a aparut dupa ce primul pas a fost facut de celebrul cantaret de culoare. Cu un simplu telefon, Jay-Z i-a implinit visul lui Mike Shinoda (vocalist Linkin Park), care isi dorise inca din adolescenta sa fie producatorul unui amestec hip-hop cu rock.

Propunerea lui Jay-Z de a lucra impreuna a primit mai mult decat un raspuns prompt. In loc sa comunice decizia formatiei, Shinoda a intrat imediat in studio si a mixat trei dintre piesele acappella de pe „The Black Album” al lui Jay-Z. Și i-a dat imediat un e-mail artistului. „Chiar nu stiam ce sa-i spun. Am vrut sa-i arat exact cum ar putea sa sune”, a spus membrul Linkin Park.

Planul initial era simplu. Cand au ajuns in studio, artistii si-au propus sa realizeze cateva remix-uri pentru show-ul MTV „Ultimate mash-ups”. Dar, in loc sa „fardeze” cateva piese, ei au hotarat sa inregistreze peste bucatile lucrate, parti rapp. Asa au luat nastere: „Faint” combinata cu „Jigga What” sau „Papercut” cu „BigPimpin'”. „Este foarte usor sa lucrezi cu Jay. Daca-l rog sa cante intr-un anumit fel este imediat de acord”, a recunoscut Mike.

Nu doar partea rapp a fost modificata. Cateva dintre pasajele muzicale au fost schimbate, de exemplu la „Numb/Encore” sunetul chitarilor a fost inlocuit cu un ritm mult mai curat. De asemenea, au fost adaugate linii de bass. In final, Jay-Z si cei de la Linkin Park si-au dat seama ca ceea ce a iesit merita inregistrat pe un album. Pe langa melodii, pe EP pot fi auzite rasete si diferite glumite de la inregistrari. In acelasi timp, artistii s-au hotarat sa apara impreuna pe aceeasi scena.

Videoclipul la piesa „Numb/Encore” nu este, ca de obicei, ceva regizat pentru ca protagonistii s-au simtit mai in largul lor pe scena, in timpul unui concert.

Impactul vizual este unul deosebit datorita alternarilor color cu alb-negru. Nu apar imagini numai din timpul reprezentatiei, ci si scurte momente de la inregistrarile din studio. O observatie inedita din concert: fanii au fost divizati chiar daca muzica a fost perceputa ca un tot unitar. O decizie buna: o combinatie rapp-rock nesupravegheata poate exploda.