Experţii au ajuns la concluzia că oamenii inteligenţi sunt dezordonaţi, adorm târziu şi înjură mult
Se pare că experţii au ajuns la concluzia că astfel de persoane sunt foarte inteligente.
Persoanele inteligente folosesc uneori un limbaj nepotrivit. Deşi se spune că doar oamenii săraci şi lipsiţi de educaţie folosesc un limbaj nepotrivit pentru că au un vocabular limitat, se pare că cei care nu înjură sunt cei care, de fapt, au un vocabular limitat. Câteva academii din America au decis să facă un experiment: le-au cerut câtorva persoane să spună cât mai multe înjurături, iar rezultatul a fost unul surprinzător. Se pare că, cei care şi-au amintit un număr cât mai mare de cuvinte neadecvate erau cei cu un IQ foarte ridicat. Oricum, oamenii inteligenţi sunt caracterizaţi şi de abilitatea de a folosi cuvintele potrivite în funcţie de situaţie şi, pe lângă asta, ştiu şi când să-şi păstreze calmul şi să tacă.