Expert chemat să „dezamorseze” o conservă de surstromming veche de 25 de ani
Surstromming, sau heringul fermentat, este o „delicatesă” culinară suedeză care însă este acompaniată de un miros teribil.
Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!
Ei bine, zilele trecute, proprietarul unei cabane din Norvegia, Inge Haugen, a găsit, la streașina cabanei, o cutie de surstromming veche de 25 de ani. Deoarece cutia era umflată și prezenta riscul de a exploda, Haugen a ridicat cu doi centimetri acoperișul casei pentru a elimina presiunea efectuată pe cutie și, după ce a cerut ajutorul Academiei suedeze de Surstromming pentru dezamorsarea acesteia, a avertizat vecinii și Forțele armate norvegiene despre bomba „puturoasă” pe care a găsit-o.
Soția lui Haugen și-a adus aminte că acum 25 de ani, au adus din Suedia trei cutii de surstromming, mâncând două cu prietenii. Cea de a treia a fost pusă de Haugen la streașina cabanei, pentru a fi în siguranță, unde a și rămas până acum.
Notificarea de către presă a evenimentului programat pe 18 februarie i-a adus lui Hagen sute de cereri de la persoane, atât din Norvegia cât și din Suedia, care doresc să asiste la operațiune. „O să fie mai multă lume decât a fost la investirea lui Obama”, a făcut haz de necaz Haugen.
La rândul său, expertul în heringi Ruben Madsen a declarat că nu este niciun pericol de explozie al conservei. „Singurul pericol ar fi ca heringul să fi fermentat în totalitate, iar conserva să nu conțină decât un sos. În ceea ce privește mirosul, cu cât este mai veche conserva, cu atât este mai completă aroma” a spus Madsen, care crede că după 25 de ani surstromingur ar fi atins „perfecțiunea”.
Pentru a evita riscul unei decepții generale în caz că nu va fi găsit niciun hering în conservă, Madsen a promis că va duce cu el câteva conserve, pentru a „petrece” cum se cuvine evenimentul.