Experienţa americană – Cîştigi sau mori!
La sfîrşitul lunii, cei opt concurenţi cărora Prima TV le-a testat puterea de adaptare vor face bilanţul. Pe parcursul sezonului, toate fetele şi-au schimbat slujbele, în timp ce băieţii au fost ceva mai stabili. Dar, oricum, cei 5000 de euro îi va încasa cel pe care publicul îl place cel mai tare. Cum toţi se află într-un concurs, conflictele nu au întîrziat să apară. Întrebaţi cum se înţeleg şi ce părere au despre colegii lor de cameră, studenţii n-au mai încetat cu apelative de genul: “imaturi”, “infatuate”, “infantile”, “porci cu fetele”.
Ziua de naştere la… puşcărie
Nenumărate sînt şi restricţiile de pe plaja din Ocean City, unde lucrează concurenţii. Nu sînt permise băuturile alcoolice, nu ai voie să-ţi scoţi căţelul la plimbare, să faci grătare sau să te joci cu mingea, să asculţi muzică tare sau să dormi noaptea pe nisip. Cei opt concurenţi au încercat să rupă monotonia. Au cumpărat un sistem audio şi au dat petreceri în aer liber, în mijlocul nopţii, cu muzica la maximum. Urmarea? I-a vizitat poliţia, dar pînă acum au scăpat doar cu avertisment. Aşa s-a întîmplat şi cînd studenţii au dat o petrecere pentru Andreea şi poliţia a întrebat-o pe sărbătorită dacă nu vrea să-şi petreacă ziua de naştere la… închisoare. Dar, în ciuda conflictelor şi a vizitelor oamenilor legii, cei opt tineri au primit deja cele mai importante lecţii de viaţă.
4 domnişoare şi 4 ştrengari
Cristina e hostess la două restaurante, Geogiana serveşte la alte două restaurante, Andreea e casieră şi menajeră la un hotel şi Mădălina tot menajeră la acelaşi hotel şi hostess la un restaurant. Jiti vinde la un magazin de suveniruri şi, în plus, inscripţionează tricouri la un alt magazin. Spac e merchandiser, iar Alex şi Tudor sînt recepţioneri la o piscină şi agenţi de pază la un club de noapte.