Eva Mendes şi Ryan Gosling au devenit părinţi
Conform tabloidul american US Weekly, Eva Mendes a născut săptămâna trecută o fetiţă sănătoasă, la un spital din Los Angeles. Deşi purtătorii de cuvânt ai celor doi actori nu au confirmat deocamdată informaţia, un apropiat al celor doi ar fi declarat pentru E! News că Eva şi Ryan au fost extrem de emoţionaţi. “Amândoi au lăcrimat în moomentul în care şi-au văzit fetiţa pentru prima dată!”, a declarat respectiva sursă.
Numele bebeluşului, care este primul copil pentru ambele vedete, nu a fost nici el dat publicităţii.
Eva Mendes şi Ryan Gosling s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Destine la răscruce/ The Place Beyond The Pines”, lansat pe marile ecrane în 2013. Cei doi actori formează unul dintre cele mai strălucitoare cupluri de la Hollywood.
Foto: Hepta
Actriţa de origine cubaneză a rămas foarte discretă în privinţa sarcinii sale şi nu s-a arătat niciodată în public cu rochii mulate care să îi expună silueta rotunjită de viitoare mămică.