Eutanasierea cainilor comunitari nu e constitutionala
Curtea Constitutionala a decis, azi, ca este neconstitutionala Legea referitoare la cainii comunitari, care prevede ca eutanasierea animalelor fara stapan se va putea face dupa ce autoritatile locale vor consulta populatia.
Judecatorii Curtii Constitutionale au admis, cu majoritate de voturi, sesizarea privind neconstitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan, facuta in 25 noiembrie 2011 de 70 de deputati PSD si 54 de deputati PNL.
Anuntul privind neconstitutionalitatea legi a fost primit cu urale de membrii organizatiilor de protectie a animalelor care miercuri protesteaza la Palatul Parlamentului, unde este sediul Curtii Constitutionale.
Ce parere ai? Ai vrea sa dispara cainii comunitari?
FARA EUTANASIERE: Legea referitoare la cainii comunitari, neconstitutionala
Potrivit sesizarii, prevederile Legii de modificare si completare a OUG 155/2001 incalca articolul 61 alineatul 2 din Constitutie, intrucat forma in care a fost adoptata in 22 noiembrie de Camera Deputatilor difera fundamental de proiectul aprobat la Senat.
Totodata, legea incalca articolul 115 alineatul 4 din Constitutie, intrucat aceasta este o propunere de completare si de modificare a unei OUG si nu are la baza o lege speciala de abilitare, astfel ca nu este un caz exceptional care ar impune interventia Guvernului in adoptarea unei masuri urgente.
Citeste mai multe despre FARA EUTANASIERE: Legea referitoare la cainii comunitari, neconstitutionala, pe Mediafax.ro