Eugenia Şerban joacă pentru prima dată într-un sitcom de comedie. Actriţa debuteză în această seară, la Prima TV

18 03. 2015, 13:29
Din această seară, actriţa se alătură „Trăsniţilor” de la Prima TV. Este pentru prima oară în cariera sa, când Eugenia va juca într-un sitcom de comedie. 
 
„Este altceva. Nu pot să spun că este alt fel de actorie, pentru că până la urmă meseria este aceeaşi, dar, da, este diferit faţă de ce am făcut în celelalte seriale”, a declarat Eugenia. 
 
Deşi trecerea de la dramă la comedie nu a fost uşoară, actriţa s-a acomodat repede cu stilul „Trăsniţilor”.
 
“Noi suntem un colectiv foarte unit, avem o evoluţie pe care ea a observat-o de-a lungul timpului şi s-a integrat foarte bine, pentru că este o fire deschisă şi sociabilă”, a spus Grig Chiroiu.
 
Foto: Prima TV
 
“Noi ne ştim de foarte mulţi ani. Eu am mai lucrat cu Grig în urmă cu aproape 15 ani, la un alt post de televiziune. Atmosfera pe platourile de filmare este incredibilă, foarte frumoasă. Este o atmosferă cu care eu sunt obişnuită. Chiar dacă am jucat dramă, la filmări este cam la fel, pentru că noi actorii suntem oameni tonici, în general, şi facem ca atmosfera să fie frumoasă şi plăcută la lucru, chiar dacă, după ce se dă motor, curg lacrimi”, a adăugat actriţa. 
 
Colaborarea a început firesc. „Trăsniţii” căutau o actriţă care să interpreteze rolul “Isabela Bunea”, “Bella” cum îi spun personajele în sitcom, iar Eugenia a fost prima opţiune.  “Acest rol i-a fost dedicat Eugeniei, în sensul că noi căutam o şefă de agenţie de publicitate, care să fie o doamnă elegantă şi sexi, dar care să impună respect în acelaşi timp. Eugenia Şerban a întrunit toate aceste calităţi”, a declarat Grig.  
 
Cât despre noul ei rol, actriţa a mărturisit că: “N-am fost niciodată şefă de agenţie de publicitate şi nici curtată atât de tare de toţi bărbaţii din jurul meu. De aici se vor naşte toate poveştile şi hazul întâlnirilor mele cu celelalte personaje din „Trăsniţii”. Bella este o tipă simpatică şi asta este foarte important. Sper să fie o surpriză plăcută pentru telespectatori, să mă vadă într-o altă abordare actoricească decât cea cu care s-au obişnuit”, a încheiat Eugenia.