Eu vreau sa am și mama și tata

Sunt educatoare și lucrez cu copiii de 30 de ani. În acest timp, am învațat ca „Familia este celula de baza a societații” e una dintre puținele lozinci ale comunismului cu suport real. În familie îți gasești alinarea când ai un necaz și tot în familie te bucuri pentru o realizare.

La fel de adevarat este ca prejudecațile, ostilitatea, atitudinea agresiva își au radacini adânci în copilarie, în modul în care s-a format personalitatea fiecarui individ fara ca el sa fie conștient de acest proces și ca asemenea atitudini sunt greu de schimbat în timpul vieții.

Aceste atitudini sunt cel mai ușor de înlaturat chiar la primele manifestari, adica în cei mai fragezi ani ai copilariei, la primele contacte dintre copil și familia lui.

De asemenea, se crede ca incapacitatea fizica, tulburarile intelectuale, delincvența precum și alte manifestari ale inadaptabilitații adultului își au originea, de cele mai multe ori, în anii copilariei, ani în care copilul este sub tutela parinților. În concluzie, toate acestea pot fi prevenite în primul rând prin efortul familiei, al parinților în special.

Pentru orice copil, familia înseamna și mama și tata

Din pacate în ultimul timp eu m-am confruntat cu o realitate dura: foarte mulți copii pe care îi avem în gradinița provin din familii cu un singur parinte sau, și mai rau, sunt crescuți de bunici. Acești copii sunt altfel decât ceilalți. Sunt triști, sunt timorați, inadaptabili, fara personalitate. Ei nu înțeleg de ce nu pot avea alaturi ambii parinți.

Situația lor este și mai tragica atunci când tatal, care prin hotarâre judecatoreasca are voie sa-și vada copilul de doua ori pe luna ,vine la gradinița sa-l vada. La venirea parintelui copilul se bucura (în cele mai fericite cazuri primește o ciocolata, o mașinuța, ceva). La plecarea acestuia însa e o adevarata tragedie, cei mai mulți copii plâng, se simt frustrați, ramân dezorientați, agitați, nu mai manânca și nu mai dorm.

Însa și alții, care au ambii parinți, au parte de neplaceri. Uneori, povestesc la gradinița lucruri de care te cutremuri:
– „Tata a venit beat, a batut-o pe mama”, sau
– „Tata i-a spus mamei sa plece din casa c-o omoaraÂ…”

Ca sa fiu puțin optimista, daca poate fi vorba de optimism când te confrunți cu astfel de situații, pot spune ca în cazul celor mai multe familii dezorganizate, copilul ramâne cu mama. Citându-l pe Napoleon, „destinul unui copil este lucrarea mamei sale”, aș concluziona ca pentru un copil cel mai groaznic lucru care se poate întâmpla este sa piarda afecțiunea mamei.

Un copil care s-a simțit iubit necondiționat de mama sa pastreaza apoi întreaga viața un sentiment triumfator, o încredere în capacitatea sa de a reuși care nu de puține ori chiar îi asigura succesul.

Parinții se implica tot mai puțin

Lucrez cu copiii de mult timp, dar constat cu parere de rau un declin tot mai mare al rolului educativ al familiei. Parinții se implica din ce în ce mai puțin în educarea copiilor și sunt din ce în ce mai puțin interesați de evoluția lor.

O fetița mulțumita de lucrarea de la desen din ziua aceea, îi spune mamei, care venise sa o ia acasa:
– „Hai sa-ți arat ce-am desenat astazi !”
– „Lasa, altadata, acum n-am timpÂ…”
Oare cum s-a simțit copilul acela ?….

Copiii care nu cresc lânga ambii parinți și frecventeaza gradinița au parte de un privilegiu amar. Educatoarele care au în grupa astfel de copii îi înconjoara cu dragoste și afecțiune suplimentara, încearca sa le ofere aici ceea ce nu au în familie.

Sunt convinsa ca nu sunt singura care se confrunta în gradinița cu cele semnalate mai sus. Și atunci, ce e de facut ? Se impune o educație a parinților ? Sau poate cauzele au alte conotații, de ordin social.

Într-adevar, se pare ca este nevoie și de o educație a parinților. Programul ” Educați așa” derulat în gradinița noastra a fost apreciat de cei care l-au urmat ca fiind foarte util. I-a ajutat sa-și înțeleaga mai bine proprii copii, sa-și îmbunatațeasca modalitațile de comunicare cu ei.

Oricare ar fi situația, concluzia e una singura. Aducerea pe lume a unui copil implica o mare responsabilitate. Daca îl aduci pe lume și nu poți sa-i oferi tot ce este mai bun, poate ca ar trebui sa te mai gândești înainte de a-l concepe. Educatoarea de la gradinița îl poate învața multe lucruri, dar nu îi poate fi parinte „de schimb”.

Valeria Musatoiu