Eroic… pardon erotic!
O gramada – ocazional organizata și întotdeauna aproape dezbracata – de fete bine bronzate și bine proporționate.
Placut privirii, n-am ce zice! Formula de succes 3 în 1 am impresia ca este o combinație de fete dezgolite, plus mașini racnet musai luxoase și omulețul bine bronzat și musculos care sta la volan sau în alta parte! Dar sigur sta! și toate astea pentru a completa o piesa de studio cu beat puternic și …mai era ceva. Parca…
Fetele, pe de alta parte, am impresia ca se uita la videoclipuri pentru a vedea noile tendințe în machiaj sau vestimentație (vai de mine!) sau pentru a studia noi mișcari de dans (cred ca e de bine). Oricum se poate trasa o concluzie : muzica este erotica sau nu e deloc. Și cred ca pot pune egal între erotic și comercial.
Imaginea conteaza și toți „artiștii” știu asta, însa întrebarea importanta este cît conteaza? Pot cîteva fete cu mișcari lascive și un beat dichisit sa ridice o piesa la rangul de hit? Raspunsul e clar: DA!
Artiștii vin și pleaca de pe scena muzicala (minunata expresie!) și ramîn doar fetele care, pîna îmbatranesc și ies din circuit sunt pasate de la un videoclip la altul, de la un „artist” la altul. Ce-mi place e ca nu conteaza daca e o cîntareața sau un cîntareț în rolul principal. Fetele sunt la fel de prezente, de sexy și sunt la fel folosite ca obiecte decorative.
În muzica, ai noștri vor sa fie ca „afara”. Și cred ca au un atu: ale noastre sunt mai frumoase decît ale lor! Atitudinea e cool, e trendy, e ca lumea , e mișto , e super și e, în definitiv, în voga acum. Deci, aplicam efectul de turma. Fara pastor din pacate…
Și sa nu uit! La TV videoclipul unei piese poate face o piesa hit. La radio n-avem fete dezbracate. Oare sa facem cerere?
Florin Goldic (Radio InfoPro)