de Marian Buga
Acum 12 ani, în Arad au murit oameni pe strada, împușcați de niște fantome. Regimul comunist a cazut, Ceaușescu a fost executat. Tranziția abia începea. La fel și neîncrederea: au existat într-adevar teroriști? A fost revoluție sau lovitura de stat? În miezul acestei nebuloase, foștii revoluționari se crucesc. Și nu le vine sa creada ce aud. Dar asta e tranziția…
Dați uitarii
Filiala aradeana a Asociației raniților și urmașilor celor decedați în Revoluția din decembrie 1989 (ARUD) mai are 52 de membri. În 1991 erau 70; vara trecuta, 55. Încet, încet, asociația și-a pierdut oamenii. Împreuna cu ei, și șansele de a mai sensibiliza opinia publica în legatura cu problemele revoluționarilor. „Pe masura ce ne departam de decembrie 1989, suntem dați uitarii. Accesul nostru la autoritați este tot mai limitat. Nu prea ne mai baga nimeni în seama”, spune Romeo Popa, președintele filialei locale a ARUD. De meserie inginer petrolist, a fost unul dintre aradenii care au ieșit în strada în decembrie ’89. A tras cu Kalașnikovul catre guri de foc anonime, a arestat teroriști pe care, mai apoi, i-a predat forțelor de ordine și nu i-a mai vazut niciodata, a fost acuzat el însuși cum ca ar fi terorist, a vazut oameni murind lânga el și a fost lovit de gloanțe. „Am și acum doua schije în mine. Dar sunt bucuros ca înca mai pot munci”, spune Popa.
Pe banda rulanta
Una dintre cele mai mari dureri ale membrilor ARUD este faptul ca înca se mai elibereaza brevete de revoluționar. „Legitimațiile adevarate s-au dat atunci, în ’91 și ’92. Tot ce apare dupa ’92 este o afacere. Sunt foarte multe cazuri de impostori și în Arad, însa exista peste tot o teama de demascare pentru ca e vorba de persoane influente”, se plânge Romeo Popa. Multe persoane, susține președintele ARUD, vin abia acum sa ceara brevete de revoluționar, justificându-se în doua feluri: „Unii spun ca pâna acum n-au vrut sa ceara brevete din motive morale, dar ca s-au razgândit. Alții spun ca abia acum au aflat de Legea 42. Dupa cât tam-tam s-a facut în presa, e pur și simplu imposibil sa nu fi știut de lege pâna acum!”. Mulți dintre foștii revoluționari aradeni sunt acum fie pensionari, fie șomeri. „Unii dintre ei n-au înțeles ca nu mai au cum sa fie pe prima pagina a ziarelor, ca trebuie sa-ți mai pui și mintea la contribuție. Cine a avut o meserie buna și înainte de Ceaușescu, se descurca; cine nu, Dumnezeu cu mila!”, constata fostul revoluționar Popa.
Drepturi pierdute
Legea pentru cinstirea memoriei eroilor-martiri acorda urmașilor celor uciși și raniților o serie de avantaje, precum scutirea de impozitul pe salariu, transport urban gratuit, medicamente gratuite și 1 hectar de teren de persoana. Conform președintelui ARUD Arad, Romeo Popa, multe dintre aceste drepturi s-au pierdut pe drum, din ’90 încoace. Scutirea de impozite a fost anulata în ianuarie 2000, medicamentele se obțin doar dupa multe intervenții și așa mai departe.
Protest la Timișoara
Situația în care se gasesc foștii revoluționari din Arad este identica cu cea din Timișoara, orașul unde a început Revoluția. Președintele organizației revoluționare „ALTAR”, Costel Bursuc, a înaintat de curând un protest președintelui țarii și premierului în legatura cu cumpararea pe bani grei a unor certificate de revoluționar de catre niște persoane care n-au avut nici în clin, nici în mâneca cu Revoluția sau au fost chiar cadre MApN care au tras în demonstranți.
„Marea majoritate a foștilor revoluționari o duce foarte rau. Sunt mulți care nu au de nici unele, nu au slujbe, medicamente; unii chiar au ajuns sa se sinucida” Atila Duka, consilier județean și membru al Fundației județene a Revoluției din decembrie 1989