Eniko Szanto, o stilistă cu talent

28 04. 2011, 12:47

– Câte costume ai avut de pregătit în ultima
lună?

Pentru cele patru semifinale „Românii au talent” în medie 30 per semifinală,
având în vedere că a participat şi baletul Edi Stancu la câteva
dintre momentele concurenţilor.

– Şi câţi oameni au muncit la confecţionarea
lor?

Am două asistente minunate, Hilke Muslim şi Mădălina Rus, dar
alături de ele, întreg atelierul de la Buftea, coordonat de
Valentina Munteanu.

– Apropo de „Dansez”, cum vor fi ţinutele
Iuliei?

Mă bucur că am reuşit să le fac aşteptate şi sper că o să
surprindem plăcut publicul din nou. Nu prea vreau să stric
surpriza, o să spun doar că va fi multă culoare şi nişte accesorii
ultra mega … interesante.

– Ce culoare crezi că o prinde cel mai bine?
Iulia este
modelul ideal
din punctul ăsta de vedere. Dacă e să mă întrebi
în ce culoare o prefer eu, cred că cel mai mult îmi place cum îi
stă în nuanţele pastelate de roz, gri, crem, caci îi pun în
evidenţă tenul bronzat şi o transformă într-o apariţie diafană,
foarte feminină şi caldă. Îi stă bine stilul retro, cel al divelor
hollywodiene din anii ’30-’40.

– Dar pe Andra?
Andra este într-o continuă transformare, acum a devenit şi mama şi
ceea ce trasmite către public e prospeţime şi fericire, aşa că,
probabil, va străluci în perioada următoare în culorile tari care
se şi poartă sezonul ăsta: turcoaz, verde, roşu corai.

– Smiley şi Pavel Bartoş au avut parte de costume colorate.
Dintre cei doi, cine a fost cel mai pretenţios la
probe?:

Mă bucur că au fost remarcate şi chiar aş vrea să mulţumesc pe
această cale celor de la Ego Men Fashion Concept Store pentru tot
sprijinul. Am creat un stil care să se potrivească cu
personalitatea lor şi cu stilul show-ului, dorindu-mi foarte mult
să arate că cea mai cool pereche de prezentatori din România. N-au
fost probleme la probe, Pavel şi Smiley au fost foarte încântaţi de
noul stil, care le pune în valoare energia, umorul şi
personalitatea.


– Ce cezi că n-ar trebui să lipsească din garderoba unui bărbat?
Dar din cea a unei femei?

Cămaşa albă de foarte bună calitate atât ca material cât şi croiala
la ambii. Oricum, nu prea mai există reguli. Ne cumpărăm hainele în
funcţie de viaţa şi ocupaţia pe care o avem. Important e să avem
piese de care să ne bucurăm şi care să ne reprezinte
personalitatea, chiar dacă sunt de la second-hand sau de la o firmă
scumpă.