O delegație a clubului englez de fotbal Manchester United s-a aflat, luni, la București pentru a inspecta stadionul Național din cadrul Complexului Sportiv Lia Manoliu, în perspectiva unei eventuale confruntari cu Dinamo București în turul al treilea al Ligii Campionilor.
Ken Ramsden, reprezentantul clubului Manchester United pentru Liga Campionilor, a fost însoțit la București de Ivor Jolly, delegat din partea Federației Engleze de Fotbal. Oficialii din Marea Britanie s-au deplasat la București pentru a discuta cu reprezentanții clubului Dinamo condițiile de securitate ale delegației oficiale, dar și ale grupului de suporteri care vor însoți echipa, în eventualitea în care Dinamo și Manchester se vor întîlni în turul trei preliminar al Ligii campionilor.
Ramsden a declarat ca este mulțumit de cele vazute la stadionul Național din cadrul Complexului Sportiv Lia Manoliu. „Stadionul Național este foarte mare și ofera toate condițiile de securitate. Cred ca suporterii noștri se vor simți bine în orașul dumneavoastra și vor bea multa bere în cazul în care Dinamo se va califica”, a declarat Ken Ramsden.
Oficialul clubului Manchester United a mai spus ca Dinamo este favorita la calificare în fața echipei slovace MSK Zilina, însa nu este exclusa o surpriza. „Dinamo pornește favorita, însa nu cred ca ar fi bine sa-și subestimeze adversarul. O victorie cu 1-0 se poate întoarce în defavoarea echipei Dinamo”, a mai spus Ken Ramsden.
La inspecția stadionului Național din cadrul Complexului „Lia Manoliu” a participat și Claudiu Gogu, reprezentant al Jandarmeriei Române.
Delegația engleza a vizitat și stadionul Dinamo din Șoseaua Ștefan cel Mare, unde s-a întîlnit cu președintele Consiliului de Administrație al clubului, Nicolae Badea.
„Oficialii englezi au venit în perspectiva unui posibil meci cu Dinamo. Am vazut ca au fost surprinși placut de calitatea gazonului de la București”, a declarat Badea.
În cazul în care se va califica în dauna echipei slovace MSK Zilina, Dinamo va juca în turul trei preliminar al Ligii Campionilor cu Manchester United, partida tur urmînd a se disputa pe data de 10/11 august 2004, la București.
Biletele la meciul Dinamo – MSK Zilina au același preț ca cele din Divizia A
Prețurile biletelor la partida Dinamo – MSK Zilina, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, sînt aceleași pe care clubul din Ștefan cel Mare le practica la meciurile din campionatul intern, informeaza site-ul gruparii dinamoviste.
Biletele vor fi puse în vînzare marți, la ora 14.00, la casele de bilete de la stadionul Dinamo.
La tribuna 0 (sectoarele A și C) un bilet costa 200.000 de lei, la tribuna I 150.000 de lei, la tribuna a II-a 100.000 de lei, iar la peluza Catalin Hîldan 50.000 de lei.
Pentru sectorul B de la tribuna 0 a stadionului, rezervat abonaților FC Dinamo, nu se vor pune bilete în vînzare.
Dinamo va juca pe stadionul Național daca se califica în turul trei al L.C
Formația Dinamo va disputa prima manșa cu Manchester United, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, pe stadionul Național din Complexul Sportiv „Lia Manoliu”, în cazul în care se va califica în aceasta faza a competiției.
Mediafax