Enescu trece, manelele ramane

E o chestie tipic romaneasca. La îndemana. Molipsitoare. Aparent sintetica. Bucureșteanul o face ridicand din spranceana, încrețindu-și fruntea a-nțelepciune, suficient… și generalizeaza: „toți o apa și-un pamant, dom’le, „se fura ca-n codru”…

Care va sa zica pareri articulate despre corupție, guverne și guvernanți, despre comercianți, vecini, șefi, moldovence, orice. De principiu, nu-s de-acord: îmi place cumpatarea, vreau nuanțe, niște gri intermediar, din cand în cand! Pot, în schimb, sa admit ca, dupa șase certuri cu vecinul de la patru, nu’ș cate guvernari din ’90 încoace, trei conflicte aparent stinse și reacutizate cu șefu’, se cheama ca ești pațit și îți da mana sa generalizezi. Mai pot sa recunosc și ca e mai economic – și eu recunosc importanța chiverniselii de orice tip – sa te pronunți din prima. Și majoritatea asta face…

Eu, nu! Eu, ca ardeleanul! O iau pe îndelete, administrez probe, retrimit dosarul. Nu m-arunc! Asta, ca regula. Ca excepție, cumpatarea ma lasa rece cand vine vorba de taximetriști… Am povesti de povestit, pe ale mele și pe ale altora, cat sa umplu o traista! Sa nu-mi spui ca n-ai întalnit în viața ta un cretin de taximetrist care sa îți dea papucii pe motiv ca-și bea cafeaua, sa te scoata-afara-n șuturi verbale pentru ca i-ai indicat traseul! Sau sa te certe pentru ca ai sunat dupa el la dispecerat ca-ntarzie cu sfertu’ de ora și, o data cu el. Sau ca ți-a facut ferfenița urechile cu manele porcoase.

Eu, zilele trecute, am nimerit într-un taximetru, comandat firește telefonic, și m-am umplut de herpes… Întai mi-au picat ochii pe unghiile degetelor mari, înnegrite și crescute în chip record, apoi pe ceafa paroasa a șoferului, și – cautand indicii ale realitații – agațat de oglinda retrovizoare, pe un carton electoral cu „Votați Vanghelie”… Cand mi-am dat seama ca sunt sub pavilion de Ferentari… era prea tarziu… Mașina plecase.

Ei, și acum, bag nuanța, ca sa nu zici ca nu pot fi cumpatata… Ieri, taximetristul, în mașina caruia m-am urcat, asculta pe Radio Cultural o piesa de teatru și asteapta sa-nceapa Festivalul Enescu! Cand m-am mirat, ca omu’ pațit, care n-are și el o manea, mi-a zis frumos sa nu ma supar, da’ el n-are așa ceva… Asta e, nu știi niciodata cand apare o nuanța, un gri intermediar, poate un roz insular în peisaj, sa te suprinda…

Olivia Steer