Pentru a-l obţine, ea a concurat cu actriţe precum Edith Gonzales şi Anette Michell. Gabriela Spanic interpretează în „Emperatriz” rolul unei femei pasionale şi fermecatoare care stârneşte atât teama cât şi admiraţia celor din jur. Însă toate acestea sunt efectele suferinţei îndurate de-a lungul anilor: „Este o poveste impresionantă, e povestea unei femei orbită de dragoste. Ea este îndrăgostită profund de Armando, personajul lui Omar Fierro, cu care are un copil. Aceasta îşi sacrificeă 8 ani din viaţă pentru a plăti pentru o crimă comisă de iubitul său. În închisoare naşte o fetiţă, pe care tatăl ei o ia în custodie. Cu toate acestea, ea continuă să creadă în iubire. Anii trec şi Emperatriz încă îl aşteaptă pe bărbatul de care este îndrăgostită, dar între timp, Armando s-a căsătorit cu altă femeie”, povesteşte actriţa. Telenovela „Emperatriz” care a fost vândută în peste 25 de ţări i-a adus artistei premiul „Califa de Oro”, în Mexic, în toamna anului trecut. Partenerul lui Gabi este Bernie Paz alături de care a mai lucrat la proiectul „Tărâmul pasiunii” şi cu care s-a înţeles foarte bine. Omar Fierro este Armando Mendoza, personajul care răvăşeşte destinele personajelor şi le umbreşte fericirea, iar Adriana Louvier o va interpreta pe Esther, fiica lui Armando şi a lui Emperatriz.
O poveste a unei iubiri neîmpărtăşite, măcinate de trădare şi suferinţe începe ACASĂ, în telenovela „Emperatriz” .