„Eu şi Mihaela suntem bine. NOI nu mai formăm un cuplu de ceva vreme – deci…nu avea cum să plece CU ALTUL de acasă şi nici cum SĂ-MI DEA PAPUCII. Oricât mi-ar folosi în ochii viitoarelor “pretendente” imaginea de victimă, am să o contrazic din start. Nu ne-am despărţit nici la Măruţă, nici la Gherghe, nici la Capatos. Nu ne-am despărţit cu uşi trântite sau cu farfurii sparte. Ne-am uitat ochi în ochi şi ne-am declarat învinşi de un destin, care şi-a chemat în ultimii ani în ajutor prea mulţi factori. A fost o luptă grea şi nedreaptă, încă de la început. Dar asta se întâmplă cu vreme multă în urmă.
Doare tare neîmplinirea noastră, dar mă mai pansez cu fericirea ei. A avut norocul să fie prima. Soarta şi-a întors privirea, în sfârşit şi către ea. Merită din plin. Mi-a oferit cei mai frumoşi ani. A renunţat la mai multe lucruri decât vă imaginaţi că să îmi fie lipită. Şi mi-a fost. Rămân cu numele ei tatuat pe căptuşeală pielii. Rămân cu cele mai frumoase vacanţe. Rămân cu cele mai intense trăiri. După şase ani lângă “doamna mea” arăt altfel… vorbesc, călătoresc, ajut, mă implic, muncesc altfel… m-a făcut alt om, dar mai important, alt bărbat. Femeia care îmi va purta inelul pe deget sau copiii în pântece va avea de ce să îi mulţumească. Uite de asta, prima invitaţie la nunta mea (cu cine s-o califica), e scrisă în alb, pe numele Mihaelei.
Eu am sărit acum mult timp din stratosferă, fără costum şi fără antrenament… când mi-a spus Mihaela primul TE IUBESC!”, a scris Dani Oţil pe o reţea de socializare.