Emma Watson: ce scenă șocantă a făcut-o să părăsească distribuția unui film
Actrița Emma Watson a renunțat să mai joace în comedia “This Is The End”, după ce a refuzat să filmeze o anumită scenă, potrivit dezvăluirilor regizorului Seth Rogen. Starul francizei „Harry Potter” a rămas, totuși, implicată în promovare și chiar, la final, atât ea, cât și Rogen au concluzionat că filmul a ieșit mai bine după plecarea ei.
Debutul regizoral al lui Rogen, “This Is The End”, lansat în 2013, i-a adus împreună pe regizor, James Franco, Jay Baruchel, Craig Robinson, Jonah Hill și pe mulți alții și este considerat chiar de critici una dintre cele mai bune comedii din ultimii zece ani, scrie Unilad.
Emma Watson s-a întors a doua zi să-și ia la revedere
Deși regizorul nu a fost foarte exact când a precizat motivul pentru care Watson a plecat de pe platouri, a ținut să precizeze că Watson nu a fost nepoliticoasă și s-a întors în ziua următoare pentru a-și lua la revedere. “Eu nu sunt genul care să se uite înapoi și să se întrebe cum a îndrăznit să facă asta. Se întâmplă, câteodată, să citești ceva și atunci când trebuie să interpretezi să nu mai fie ceea ce ai crezut inițial”, a precizat Rogen.
“Dar nu a fost un final urât al relației noastre. A doua zi s-a întors să-și ia la revedere. Apoi a ajutat la promovarea filmului. Nu avem resentimente și sunt foarte fericit de modul în care a ieșit filmul, în cele din urmă. Am avut vânzări de 126 de milioane de dolari la nivel global”, a adăugat el.
Acum, la opt ani după lansarea comediei, Rogen a mărturisit că, “probabil, Watson a avut dreptate să plece”. “Cred că Watson a avut dreptate. Filmul a fost, probabil, mai amuzant așa cum a ieșit în cele din urmă”, a spus el.
Watson, ca toți actorii din distribuția filmului, și-a jucat propriul rol. La un moment dat, în film, se îndreaptă către casa lui Franco, doar că pleacă foarte repede de acolo, pentru că se temea că toți din casă o vor viola, în ciuda asigurărilor lor că nu se va întâmpla acest lucru.
CITEȘTE ȘI: Emma Watson a pozat topless pentru o cauză nobilă
Emma Watson are “cea mai frumoasă faţă” din lume
Foto: Profimedia Images