Emisiune de vară la Prima TV: “Neam legat”

25 06. 2014, 16:01

“Neam legat aduce un nou stil de comedie, va fi o emisiune plină de diversitate. Noul show va avea o structură specială. În cele 30 de minute oamenii de acasă vor putea urmări mai multe mini serii (de genul telenovela, de groază, SF etc.), printre care vom strecura şi nişte scheciuri independente că gen”, spune Micutzu.

Nucleul showului îl constituie cinci mini-seriale: „Ardelean şi Neliniştit”, „Poliţia plajei”, „StarBreak 1310”, „Codul lui DelaVrancea ” şi  „Trei fraţi bogaţi” .

“Ardelean şi Neliniştit” spune  povestea unui om de afaceri stresat din cauza business-ului pe care trebuie să îl gestioneze. Poliţia plajei este un mini-serial poliţist a cărui acţiune are loc într-o secţie de poliţie locală în care s-au aciuat cei mai nebuni voluntari.

Acţiunea “StarBreak 1310” are loc într-un viitor îndepărtat, în anul 3014, după ce planeta Pământ a fost distrusă şi fiecare ţară s-a refugiat pe o navă construită din fondurile pe care le deţinea.

“Codul lui DelaVrancea”  este un serial horror care îi are ca protagonişti pe elevii, dirigintele şi omul de serviciu din liceul Barbu Delavrancea, din Soveja.

În “Trei fraţi bogaţi” este vorba despre trei băieţi care au pe mână o moştenire uriaşă, pe care o cheltuiesc împreună în moduri total ridicole.

În plus, fiecare episod va conţine şi scheciuri pe diverse teme de actualitate.

“Neam legat” se va difuza din 7 iulie, în fiecare luni, de la ora 21:00, la Prima TV.