Elysium (trailer)
Suntem în 2154, iar acum omenirea este împărţită în două clase sociale: cei extrem de bogaţi, care trăiesc lipsiţi de griji pe staţia spaţială Elysium, şi restul lumii, prizonier pe un Pământ suprapopulat, cu resursele naturale epuizate. Secretarul Delacourt e gata de orice pentru a se asigura că legile anti-imigrare sunt respectate, unica şansă ca cetăţenii de pe Elysium să-şi continue stilul de viaţă exclusivist. Asta nu înseamnă că cei de pe Pământ nu încearcă orice metodă pentru a-şi asigura un loc printre privilegiaţi. Strâns cu uşa din cauza trecutului său, ghinionistul Max acceptă o misiune ieşită din comun care, dacă va avea succes, i-ar salva nu doar viaţa, ci ar aduce egalitate între cele două lumi atât de diferite.