Alături de ei, telespectatorii vor petrece momente copioase,
întrucât întâmplările şi situaţiile în care se află cei doi vor
stârni râsul, amuzamentul şi binedispoziţia tuturor.
Elvira Deatcu revine pe micile ecrane în rolul
Tănţicăi, o femeie de un „înalt rafinament”, bodyguard la un
supermarket, căreia viaţa nu îi ridică dileme existenţiale. Tănţica
are un copil dintr-o relaţie anterioară, pe Rafael (Levent Sali) şi
un copil cu Gică Popa (Radu Gabriel), pe Gio (Georgiana Drumen). Nu
sunt căsătoriţi legal, iar în casă mai există un copil numai al lui
Gică, Ioana (Alina Eremia).
Radu Gabriel, interpretul lui Gică Popa, se află
la primul său rol într-un serial difuzat la PRO TV: „Personajul meu
este poliţist. De fapt, sectorist.
să zic aşa… Familist, în stil tradiţional. Un fel de Moromete de
cartier. În capul lui Gică Popa formula fericirii e simplă:
grătarul încins şi berea la rece. E
Ioana Popa, interpretată de Alina Eremia, este
fiica lui Gică Popa dintr-o relaţie anterioară. Ioana are grijă de
sora ei mai mică pe care o iubeşte foarte mult, iar toate
responsabilităţile casei îi revin ei: „Sunt sigură ca familia Popa
va fi îndrăgită de toată lumea. Este plină de viaţă şi de umor, iar
acest lucru se datorează actorilor Radu Gabriel şi Elvira Deatcu,
pe care îi admir şi de care m-am ataşat mult”, spune
protagonista serialului „Pariu cu viaţa”.
Georgiana Drumen, „pitica” trupei La-La Band, va
creiona un personaj de-a dreptul cuceritor, pe micuţa Gio, copilul
preferat al familiei Popa, fiica lui Gică şi a Tănţicăi: „Gio este
o fetiţă îndrăgostită de muzică, dar provine dintr-o familie săracă
şi asta o împiedică să ajungă o mare cântăreaţă”, declară
Georgiana.
Levent Sali din La-La Band îl interpretează pe
Rafael, fiul Tănţicăi dintr-o relaţie anterioară cu un ţigan. Lui
Rafael nu prea îi place şcoala, drept urmare repetă clasa a IX-a,
dar este talentat la muzică, aceasta fiind marea lui pasiune.
Obişnuieşte să cânte la nunţi şi visează să câştige bani fără să
muncească prea mult.
Din această toamnă, Elvira Deatcu, Radu Gabriel, Alina Eremia,
Levent Sali şi Georgiana Drumen formează familia Popa în primul
serial muzical din România, „Pariu cu viaţa”, de la PRO
TV.