Elevă olimpică, în stare gravă după ce a căzut de la etajul trei
Tânăra a fost găsită în această dimineață în zăpadă, în stare de hipotermie. Ea se află acum la spital pentru îngrijiri medicale, starea ei de sănătate fiind una critică.
Eleva a căzut de la etajul trei al cabanei unde era cazată, alături de elevi olimpici la matematică din mai multe localități ale țării. În prezent sunt investigate cauzele care au condus la acest accident trist.
Potrivit reprezentanților Seviciului de Ambulanță Prahova, fata este într-o stare foarte gravă, fiind găsită în hipotermie severă, temperatura corpului fiind de 19,5 grade.
Eleva a fost transportată la Centrul de primiri urgențe al Spitalului Sinaia, unde medicii încearcă în continuare să o resusciteze.
Directorul medical al Serviciului de Ambulanță Prahova, Daniel Nicolae, a precizat că adolescenta are șanse minime de supraviețuire.
Potrivit sursei citate, fata ar fi stat în zăpadă foarte mult, încă din cursul nopții, ambulanța fiind solicitată la fața locului la ora 7.28 și ajungând în jurul orei 7.40, când au început și manevrele de resuscitare.
Anumite surse susțin că eleva ar fi somnambulă, explicând astfel și căderea de la etaj. Autoritățile iau în calcul și posibilitatea unei sinucideri. La acest moment, tânăra olimpică se află în comă.
Șeful Inspectoratului școlar Județean Prahova, Horia Toma, a spus că tabăra de matematică „Math-time Bușteni” era organizată de o asociație nonprofit, fără a avea niciun fel de autorizație de la Ministerul Educației. Copiii aflați în acea tabără ar fi fost însoțiți de un singur profesor pensionar.