Pentru că este una dintre cele mai apreciate artiste din România şi are un program încărcat de concerte vara aceasta, Elena Gheorghe a ales să îşi petreacă o mini vacanţă alături de cei dragi la malul Mării Negre.
Artista şi-a invitat întreaga familie în staţiunea Venus unde a petrecut la un hotel de patru stele. Se pare că celebra cântăreaţă şi-a dorit un sejur exclusivist, într-o zonă liniştită, în cadrul căruia fiecare dintre membrii familiei să se simtă răsfăţat.
Foto: PR
Foto: PR
Toată atenţia părinţilor s-a îndreptat însă către mezinul Nicholas, care a avut la dispoziţie diverse activităţi specifice vârstei.
Elena a avut mare grija de cel mic şi a ţinut să petreacă cât mai mult timp alături de el în scurta lor vacanţă.
Foto: PR
Artista a profitat din plin de acest sejur pentru a se relaxa şi pentru a fi mai aproape de familie. Părinţii acesteia, cât şi familia soţului său, le-au ţinut companie.