Special conceput pentru cei mici, noul album va fi lansat în luna noiembrie, iar cei mici şi părinţii lor vor putea asculta atât melodii clasice din folclorul pentru copii, cât şi piese noi.
Elena Gheorghe a inregistrat piesele “Vine primăvara”, “Culorile se ceartă” şi “Bună dimineaţa”. “Mă bucur că am avut ocazia să fac parte din acest proiect. A fost prima oara când am înregistrat cântecele pentru copii, iar faptul că sunt mămică m-a ajutat foarte mult”, a spus Elena Gheorghe.
Pavel Bartoş a cântat şi el trei piese vesele, dând viaţă unor poveşti despre gâscani, cocoşi, pisici: “Un gâscan mexican”, “Găina şi cocoşul” şi “Ghicitoarea”. “De când s-au născut fetiţele mele, ştiu să imit din ce în ce mai bine sunetele multor animale. Niciodată nu m-am gândit că pot materializa toată nebunia şi ideile din mintea mea într-un album precum ‘Cutiuţa muzicală’”, a spus îndrăgitul actor.
Astfel, cei patru părinţi celebri ale căror voci apar pe acest nou material discografic sunt Andreea Marin, Horia Brenciu, Elena Gheorghe şi Pavel Bartoş.