Elena Băsescu, din nou gravidă!

16 07. 2014, 09:47


Cel puţin aşa a anunţat ieri prezentatorul PRO TV Cătălin Măruţă. “Bomba” nu a fost confirmată însă, oficial, de cei implicaţi.
La aproape doi ani de la căsătorie şi după mai puţin de un an de la naşterea fetiţei lor, Sofia Anais, Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu, alias Syda, se iubesc ca la-nceput, aşa că vestea că vor mai avea un copil, pe care le-ar fi dat-o zilele trecute, nu i-a luat prin surprindere pe apropiaţii cuplului. De la aceştia ar fi aflat, ieri, şi prezentatorul PRO TV Cătălin Măruţă, care nu s-a sfiit să o facă publică în direct.

 

Mult mai rezervată însă, fiica preşedintelui a preferat să evite declaraţiile pe această temă.

Conform zvonurilor, noul membru al familiei Băsescu-Ionescu ar urma să vină pe lume peste câteva luni, însă tinerii nu vor fi nevoiţi să facă mari pregătiri pentru acest moment, având în vedere că însuşi tăticul a contribuit la amenajarea impozantei camere în care, pe lângă pătuţul micuţei Sofia Anais va avea loc, cu siguranţă şi cel al bebeluşului. Elena Băsescu a devenit pentru prima dată mămică anul trecut, la 1 septembrie, la un an după căsătoria cu Bogdan, fiul omului de afaceri Bebe Ionescu.