10. Darren Criss – 1,3 milioane de dolari
Interpretul lui Blaine din serialul ”Glee” provine dintr-o familie înstărită şi influentă. Mama sa este contabilă, tatăl bancher. Tatăl său a condus câteva organizaţii de muzică clasică, printre care şi Philharmonic Baroque Orchestra de la Opera din San Francisco. Având conexiune cu această lume, Darren a mers la 10 ani la American Conservatory Theater, fapt ce l-a ajutat în carieră. El deţine compania de muzică de teatru StarKid Productions.
9. Samantha Ronson – 2 milioane de dolari
A fost intens criticată în urma relaţiei cu Lindsay Lohan, însă asta a adus-o şi mai bine în atenţia publicului. Samantha este DJ, cântăreaţă şi compozitoare. Provine dintr-o familie de muzicieni. Mama sa este scriitoare, iar tatăl este antreprenor imobiliar şi director executiv de muzică, unchiul său este un magnat imobiliar. Samantha a mers la şcoala privată Chaplin.
8. Jordin Sparks – 8 milioane de dolari
Se aude deseori de averile sportivilor, dar de amănunte din viaţa personală mai puţin. Cântăreaţa Jordin este fiica lui Phillippi Sparks de la New York Giants. Ea a câştigat cel de-al şaselea sezon American Idol. Mama sa este antreprenoare. Jordi spune că atunci când nu cântă este interesată de sport, fotbal în principal, apoi baschet, şi restul.
7. Lana Del Rey – 12 milioane de dolari
A crescut înconjurată de avere, de bani, însă deseori a luat decizii greşite. Elizabeth Woolridge Grant, pe numele adevărat, deşi a avut de toate, şi-a găsit refugiul în alcool. La 14 ani părinţii au trimis-o la internat şi aşa a scăpat de dependenţă. Sunt nouă ani de când nu a mai pus gura pe băutură.
6. Ed Sheeran – 15 milioane de dolari
Părinţii săi sunt figuri importante în lumea artei şi deţin o firmă de consultanţă în acest domeniu de peste20 de ani. Ei l-au încurajat pe acest drum, şi a fost cu succes căci a câştigat numeroase premii şi a devenit recunoscut internaţional. Nu este un snob şi spune că în fiecare zi nu trebuie să uiţi să te porţi cu respect şi să le zâmbeşti oamenilor.
5. Michelle Williams – 16 milioane de dolari
Câştigătoarea unui premiu Golden Globe a fost influenţată de puterea şi curajul tatălui ei. la 17 ani câştiga Robbins World Cup Championship of Futures Trading unde, pentru a câştiga premul cel mare, a trebuit să înmulţească 10.000 de dolari până la 100.000 de dolari. A câştigat.
4. Gwyneth Paltrow – 60 de milioane de dolari
Nu doar că s-a născut într-o familie bogată, ci şi în una celebră la Hollywood. Mama ei este câştigătoare de premii Emmy şi Tony, Blythe Danner. Tatăl ei, Bruce Paltrow, era producător şi regizor de filme. Cel mai bine se simte în Anglia, unde oamenii nu vorbesc numai de muncă şi bani.
3. Kristen Stewart – 70 de milioane de dolari
A devenit cunoscută prin rolul Bellei din franciza Twilight, însă activează ca actriţă de copil. Provine dintr-o familie cu rădăcini în această lume. Mama ei este supervisor de scenarii şi regizor de filme, iar tatăl este director de platou şi producător de televiziune. A avut o copilărie ca-n poveşti – a crescut într-o casă decorată cu tema Alice în Ţara Minunilor ce a fost scoasă la vânzare pentru 1,75 milioane de dolari.
2. Jennifer Aniston – 150 milioane de dolari
Deşi s-a născut într-o familie bogată, Jennifer a muncit pentru fiecare lucru pe care l-a primit. Chiar şi copil fiind. Părinţii ei erau actori de meserie. Nu a intrat în lumea asta datorită lor, ci mai întâi a fost chelneriţă. A luat castingul fără pile pentru rolul lui Rachel din Friends.
1. Taylor Swift – 180 de milioane de dolari
Provine dintr-o familie înstărită. Pe linia tatălui, rudele au fost directori de bancă, iar tatăl ei lucrează tot în domeniu. A muncit singură pentru rezultatele de astăzi. Părinţii i-au spus că trebuie să se descurce singură pentru a reuşi şi să nu aştepte succesul şi celebritatea pe tavă.