Ela Crăciun îşi doreşte o vacanţă romantică!

12 02. 2015, 13:16
– Ce  semnificaţie are pentru tine Valentine’s Day şi de cât  timp încoace  o sărbătoreşti?
 
Pentru mine, este acea zi din an în care ştiu că totul se rezumă la persoana iubită. E adevărat că nu avem nevoie de o dată în calendar ca să facem asta, însă prinşi în vria micilor şi marilor lucruri de zi cu zi, uitam să acordăm iubirii timpul pe care îl merită. Noroc, aşadar, cu ziua asta de 14 februarie, când chiar reuşim să punem totul pe hold şi să accesăm toată iubirea pe care o dăruim şi o primim. Eu mă bucur permanent de iubire, iar de Ziua Îndrăgostiţilor, cu atât mai mult, iar de sărbătorit, o sărbătoresc de când am început…să mă îndrăgostesc 🙂 
 
– Cum te pregăteşti de obicei de Valentine’s Day ?
 
E una din acele zile în care petrec mai mult timp decât de obicei gândindu-mă ce voi purta, iar după ce sunt sută la sută convinsă că ţinuta nu e mai prejos de ocazie, lucrurile se desfăşoară firesc. În ultimii ani, prefer să plec undeva de Valentine’s Day sau să iau o cină într-un loc neasteaptat, cu o regie-surpriză 🙂 
 
– Ce cadouri îţi place să primeşti? De fapt, care e cel mai tare cadou pe care l-ai primit vreodată  cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor?
 
Recunosc că am o pasiune pentru bijuterii şi am fost norocoasă să le şi primesc, mai de fiecare dată. Simplul fapt, însă, că soţul meu se gândeşte la mine, e o bucurie în sine şi aş trăi-o la fel, indiferent dacă primesc bijuterii, flori sau ciocolată.
 
 
– Ce cadouri i-ai făcut iubitului tău de Valentine’s Day?
 
Dintre cele mai variate. Îmi place să fac cadouri şi îmi place să surprind. Anul acesta, de exemplu, am luat eu frâiele „organizării” şi am pregătit o ieşire într-un loc, care sunt convinsă că îl va surprinde total. În bine 🙂 Mai multe nu spun, ca să nu stric surpriza. 
 
–  Ce deserturi obişnuieşti să  pregăteşti de Valentine’s Day? 
 
Anul acesta e primul an în care Valentine’s Day mă surprinde într-o provocare pe care mi-am dat-o eu mie, aceea de a nu mânca zahăr timp de 40 de zile. Aşa că…am de gând să joc după reguli. În anii precedenţi, însă, nu obişnuiam să le pregătesc, ci să le cumpăr, iar preferatul nostru era, cum altfel, dacă nu fondue-ul de ciocolată? 
 
–  Pe când o vacanţă romantică în doi?
 
 Cât mai curând, sper, pentru că de-abia o aştept! Destinaţia la care visez este Lisabona sau Valencia. 
 
–  Care e cea mai tare declaraţie de dragoste pe care ai făcut-o vreodată?
 
 Te iubesc:)!
 
–  Dar cea mai romantică declaraţie de dragoste pe care ai primit-o până acum de la partenerul tău?
 
Te iubesc:)! Lucrurile simple sunt cele mai frumoase şi cele mai fireşti. 
 
 
Dana Popa