Lucian a fost unul dintre cei mai controversaţi concurenţi din Supravieţuitorul. Cu toate că a fost primul eliminat şi trimis pe Insula exilului, el a rezistat şi a fost primul care a intrat în marea finală. Lucian este barman, a făcut trei ani de box, şapte ani înot şi trei ani baschet, este foarte atent la alimentaţie şi încearcă să aibă un stil de viaţă sănătos.
Contraceptive la „Supravieţuitorul”! Secretele din spatele show-ului – FOTO
Cât au slăbit concurenţii de la Supravieţuitorul? S-au topit pe picioare! – FOTO
Timp de 44 de zile, concurenţii din Supravieţuitorul au încercat să facă faţă probelor dificile, în care şi-au făcut alianţe şi strategii şi au trăit în condiţii extreme, fără hrană şi lucrurile cu care erau obişnuiţi acasă. Membrii triburilor Tubig şi Hangin au luptat la începutul competiţiei în echipă, apoi individual în tribul Araw, iar cei eliminaţi au fost trimişi pe Insula exilului. Din exil, numai Lucian a reuşit să reziste şi s-a întors în joc.