Ei au câştigat finala „Te cunosc de undeva!” – FOTO

De: Alexandra Necsoiu / 06.06.2017, 12:34
Ei au câştigat finala
Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu au câştigat sâmbătă seara finala celui de-al unsprezecelea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”. Cei doi le-au imitat pe solistele de la Salt-N-Pepa, într-o emoţionantă şi spectaculoasă gală finală a show-ului transformărilor prezentată de Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi şi jurizată de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits şi Aurelian Temişan.

Nu m-am aşteptat absolut deloc să câştigăm, de aceea nici n-am ştiut cum să reacţionăm atunci cand Cosmin Selesi ne-a anuntat drept castigatori. Am crezut că e o glumă, că face mişto de noi. Da, sunt fericit că am câştigat! După foarte multe ediţii de muncă, de chin, de încercări pe care le-am făcut ca să distrăm publicul de acasă, dar si pentru cât suflet am pus, cred că meritam să câştigăm “Te cunosc de undeva!”. Pentru ca nu m-am asteptat deloc, bucuria a fost cu atât mai mare!”, spune Andrei Ştefănescu. Eu nu înţeleg de ce nu se aştepta nimeni ca noi să câştigăm…(râde) Sincer acum, chiar nu ne aşteptam sa castigam! Sunt foarte fericit!”, adaugă Vârciu.

Emisiunea “Te cunosc de undeva!” şi-a ales aşadar câştigătorii sâmbătă seara, după 15 săptămâni de show. La start s-au aliniat, cu şanse egale, Daniel Max Dragomir – care s-a transformat în inegalabilul Freddie Mercury, Alex Vasilache – care l-a readus pe scena show-ului pe nemuritorul Elvis Presley, Sore – care a cântat şi dansat precum Kylie Minogue si Biu Marquetti – care a fost diva latino Thalia.

Invitaţii speciali ai galei au fost patru mari artisti – Gabi Luncă, Maria Dragomiroiu, Matilda Pascal-Cojocăriţa şi Petrică Mâţu-Stoian, care au cântat alături de nefinaliştii sezonului, Bianca Sârbu, Ruby, Anda Adam şi “Cuza” şi de taraful Silvian Voicu. De asemenea, Florin Ristei şi FreeStay care au asigurat, de-a lungul întregului sezon, momentele speciale din deschiderea fiecărei gale au urcat pe scena finalei. În aceeaşi seară s-a acordat şi premiul pentru cea mai bună transformare a sezonului, care i-a revenit lui Daniel Max Dragomir, pentru rolul Prince.

Cu show-ul „Te cunosc de undeva!”, telespectatorii Antenei 1 se vor reintalni din toamna, cand se va da startul celui de-al doisprecelea sezon al spectacolului transformarilor totale.

 

 

Tags: