Ministerul de Interne a anunțat că 1.079 de persoane au fost arestate în cursul unor marșuri, în contextul în care noile autorități reprimă de șapte luni orice manifestație a opoziției, după ce armata l-a destituit pe fostul președinte islamist Mohamed Morsi.
Începând de la 3 iulie, peste 1.000 de manifestanți pro-Morsi au fost uciși de către militari și polițiști sau de către susținători ai noilor autorități instalate de către militari.
Manifestații la care participau, sâmbătă, sute de opozanți – în unele cazuri reunind în premieră susținători ai lui Morsi și activiști progresiști – au fost dispersate în mod violent de către poliție, cu tiruri de grenade lacrimogene și flinte, în timp de câteva mii de susținători ai regimului s-au reunit la apelul Guvernului în Piața Tahrir, simbolul revoltei din 2011.
Citește mai multe pe Mediafax.ro!