Edward Aninaru – Vrăjitorul din shOwbiZ

Edward Aninaru are două facultăţi neterminate, a absolvit o şcoală de muzică şi una de contabilitate, încă ascultă poveşti, pe care şi le stochează pe telefonul mobil, iar tatuajele sale colorate sunt în sine… o poveste. Şi face nişte fotografii extraordinare. Poate şi d-asta vedetele apelează într-un număr tot mai mare la el. Nu se îmbracă la patru ace, îl poţi confunda uşor cu un băiat de cartier însă, atunci când are aparatul în mână, face minuni.

– Îţi mai aminteşti când ai făcut prima poză? Cu ce aparat?
Prima mea fotografie am făcut-o cu un Fuji S6500 şi a fost un autoportret. Este poza pe care o folosesc ca şi imagine de profil peste tot.

– Când ai început să te gândeşti serios să faci din fotografie o meserie?
Când am observat că imaginile mele provoacă ceva interes. Postam poze făcute de mine pe Internet, pe diferite forumuri si siteuri dedicate fotografiei, si primeam reactii pozitive. Am participat la diferite concursuri online, la care am început să câştig, în majoritatea cazurilor, echipament foto. Ideea de a încerca ceva mai serios a fost doar un pas firesc.

– La bază, profesional vorbind, ce eşti? Ce şcoală ai făcut?
Am trecut prin diferite etape până mi-am găsit o preocupare care să-mi placă cu adevărat. Am două facultăţi neterminate, o şcoală de muzica şi una de …contabilitate. Am făcut multe… şi nimic. Pot spune că, până acum, fotografia este prima mea preocupare sau, mai bine zis, primul meu job pe care îl fac din pură pasiune.

– Care este povestea tatuajelor tale?
De fapt, sunt două dintre poveştile mele preferate: „Alice în Ţara Minunilor” şi „Vrăjitorul din Oz”. Întotdeauna am fost fascinat de poveşti. De mic, ascultam pe vinil toate poveştile din lume. Probabil mulţi vor zâmbi, dar, şi acum, când lucrez, de multe ori ascult poveşti. De pe telefon niciodată nu îmi lipsesc câteva poveşti pe care îmi place să le ascult în deplasări, seara, înainte de culcare.

– Toate lucrările tale au un concept, o regie. Te inspiri de undeva?
De foarte multe ori, este muncă de echipă. Nu este suficient dacă vin eu cu o idee. De exemplu, la artişti trebuie să se ţină cont de anumite lucruri. În primul rând, mesajul din spatele imaginilor. Apoi, elemente de care ne putem folosi; de exemplu, un titlu de single/album, sezonul în care se lansează, starea care trebuie indusă etc. În funcţie de toate aceste amănunte, se naşte povestea.

Despre vedete şi Photoshop

– Cum ai ajuns la vedete?
Din start am încercat să intru pe nişa asta. Am studiat puţin problema imaginii vedetelor din România (în special a celora care cântă), comparativ cu ce se întâmplă prin alte părţi. Evident, totul începe de la bugete şi nu poţi compara producţiile din vest cu producţiile noastre. Şi nu mă refer doar la partea fotografică, ci şi la videoclipuri. Sunt de lăudat, însă, eforturile tuturor oamenilor din această industrie, care încearcă să facă producţii de calitate cu bugete foarte mici, uneori inexistente. În alte părţi, cu bugetul unei şedinţe foto sau al unui videoclip de la noi, este plătit un stylist.

– Şi de ce crezi tu că te caută ele?
Nu am stat să mă gândesc la asta niciodată. Probabil a fost ceva „fresh” pentru mulţi, probabil că sunt asociat cu nume de success cum ar fi Inna, chiar nu ştiu exact.

– Crezi că un defect fizic poate face o persoană mai interesantă într-o fotografie sau eşti adeptul Photoshop-ului „la greu”?
Depinde de persoana şi de scopul imaginilor. Dacă acea imagine va trebui să vândă o persoană/proiect, atunci trebuie făcut totul pentru ca produsul final să fie cât mai atrăgator pentru public. Sunt cazuri în care se foloseşte Photoshop-ul pentru corecţii superficiale, dar şi cazuri în care se schimbă complet compoziţia.

– Ce vor vedetele, de obicei, să le „ascunzi” atunci când le pozezi?
De cele mai multe ori, sunt cereri pentru corecţii superficiale, mici semne din naştere etc. Sunt şi cazuri, destul de rare ce-i drept, în care trebuie intervenit cu generozitate în anumite părţi ale corpului. Sunt cazuri în care make up-ul şi hair-ul rezolvă de pe set multe probleme de genul ăsta. Ştii cum e asta, în genul asta de fotografie comercială, totul se vrea aproape de perfecţiune.

– Ai vreun cadru preferat, din creaţiile proprii?
Chiar dacă sună foarte clişeistic, niciodată nu am putut să spun pe cine iubesc mai mult, pe mama sau pe tata. Să aleg între creaţiile mele îmi pare şi mai dificil. În special îmi plac cadrele cu poveste, prin care te plimbi şi descoperi lucruri.

– Care este răsfăţul suprem pentru tine?
Vă pot spune că începe pe o plajă, iar sfârşitul mă tem că nu este publicabil!
Cătălina Matei