Ediţie specială: Chefi la cuţite” cu vedete – FOTO
Mecanismul ediţiei speciale este acelaşi ca în formatul cu care telespectatorii Antena 1 s-au obişnuit deja. Etapa degustării pe nevăzute va aduce în faţa celor trei juraţi farfurii gătite de mai multe vedete care speră să îi convingă pe aceştia că au toate atuurile pentru a intra în luptă. „Am filmat deja pentru această etapă şi pot să vă spun că au fost câteva nume de vedete care m-au surprins plăcut atunci când am aflat ce gătiseră. Nu mă aşteptam”, spune Cătălin Scărlătescu. La rândul lui, Sorin Bontea adaugă: „Vedetele din această ediţie specială au parte de exact acelaşi scenariu prin care trec concurenţii pe care îi vedeţi la „Chefi la cuţite”. Vin, gătesc, se străduiesc să facă într-o oră o farfurie cu care să ne convingă, iar noi degustăm şi jurizăm pe nevăzute. Apoi, cei care primesc cuţitele, întră în etapa testării şi dintre aceştia ne vom alege echipele.” „A fost interesant să vedem atâtea vedete la treabă”, spune şi Florin Dumitrescu. „Nu mă aşteptam ca unii dintre ei chiar să găteasca, Nicolai Tand ne-a uns pe suflet cu ceva ce nu am mai mâncat de mult timp şi mă bucur că am gustat în sfârşit din ceva gătit de prietenul Aradits.”
Aşa se face că în etapa confruntărilor, cei trei chefi se vor întrece împreună cu echipele lor formate din câte trei vedete. Care sunt cele 9 vedete care ajung în echipele roşie, gri şi neagră, prin ce probe vor fi supuse atunci când ajung la bancul de lucru, cu ce preparate vor dori să impresioneze şi, mai ales, ce vedetă va câştiga, telespectatorii află din ediţia specială „Chefi la cuţite” ce va fi difuzată în curând de Antena 1.