Ediția „SuperStar România” de vineri seară a fost lider de audiență

De: Ana Obretin / 06.11.2021, 10:41
Ediția

Ediția de vineri seară a emisiunii „SuperStar România” a fost lider de audiență. Show-ul a înregistrat 6,7 puncte de rating și 20,9% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 5 puncte de rating și 15,6% share.

La nivelul publicului cu vârsta cuprinsă 18 și 49 de ani, din mediul urban, în intervalul orar 20.27 – 23.30, PRO TV a condus topul televiziunilor cu 5,6 puncte de audiență și 20,4% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe locul 2 avea 3,9 puncte de rating și 14,1% share, potrivit unui comunicat remis Apropo de televiziune.

Un maraton vocal în care concurenții au demonstrat că au reușit să învețe să lucreze în echipă și să iasă în evidență ținând cont de cei din jurul lor – așa a început vineri seară noua etapă a competiției SuperStar România. Două echipe au reușit interpretări care i-au fascinat pe jurați, așa că toți membrii s-au calificat mai departe. Aceștia au fost Romina Apostol, Paula Rotar, Daniel Șveț, Andrei Serjant și Andrei Sălăgean, care au format Power Rangers, și Alessandro Mucea, Daniela Bejan, Călin Lupea, Simona Delegeanu și Gabriel Roșu, din formația [13].

Ceilalți calificați ai serii au fost: din trupa Vega – Andrei Mureșan, Tea Vișan, Ulizana Orozova, Mădălina Țurcan; din Strangers – Ana Stănciulescu, Ioan Gasparovici, Stephen Moisă; din Plus One – Vanessa Ion, Francesca Sîrbu, Antonia Lorenți; din Milkyway – Antonia Nicolau, Irina Revenco, Dan Timofei, Maria Jugănaru; din Fusion Five – Andrei Ionescu, Ioana Hașegan, Elena Mîndru.

Sâmbătă, de la ora 20:00, în fața juraților vor urca următoarele șapte grupuri: Sunrise, Armonix, Boys 2 girls, 3/2, Hi 5, Log Out și The black hearts. Cei de acasă vor avea ocazia să se bucure de interpretări de senzație ale unor piese bine cunoscute.

„SuperStar România” poate fi vizionată și în avans, pe voyo.ro.

CITEȘTE ȘI: Survivor, competiția care a cucerit publicul din întreaga lumea, revine la PRO TV

Foto: Pro TV