Eddie Murphy a mai lansat o melodie de pe albumul „9”: „Oh Jah Jah”!

Apropo.ro / 10.01.2015, 08:30
Eddie Murphy a mai lansat o melodie de pe albumul
După colaborarea cu Snoop Lion, pentru single-ul "Red Light", actorul american Eddie Murphy revenit cu o nouă piesă reggae, "Oh Jah Jah". Melodia va fi inclusă pe un nou album Eddie Murphy, intitulat "9".

Pe vremea când era cunoscut pentru show-ul de stand-up comedy „Eddie Murphy Delirious„, actorul american se ocupa printre altele şi de muzică. A început cu  The Bus Boys, o trupă de rock ‘n’ roll, soul, funk, şi R & B, în care a activat ca backing vocal, scrie infomusic.ro.

În 1985, a lansat prima piesă solo, „Party All the Time„, produsă de Rick James şi Kevin Johnston. Single-ul a urcat până pe poziţia a doua a topului Billboard Hot 100, după hitul „Say You, Say Me” al lui Lionel Richie.

„Party All the Time” a fost inclusă pe albumul de debut al lui Eddie Murphy, „How Could It Be„, materialul atingând succesul comercial la scurtă vreme de la lansare. Discul produs de Aquil Fudge a urcat până pe poziţia 26 în topul Billboard 200, şi până pe locul 17 în Top R&B/Hip-Hop Albums.

Albumul „Love’s Alright„, lansat în 1990, nu a mai înregistrat acelaşi succes, nefiind inclus în topul Billboard.

ASCULTĂ AICI MELODIA „Oh Jah Jah”!