Ecuador: Lovitura de stat a esuat, Rafael Correa a revenit la presedintie
Presedintele, care denuntase o „tentativa
de lovitura de stat” orchestrata de opozitie cu anumite parti
ale fortelor de ordine, a multumit partizanilor sai pentru
„sprijinul imens”, dupa ce a parasit spitalul in care s-a
refugiat sub protectia armatei si a unei unitati de elita a
politiei ecuadoriene.
Operatiunea de salvare s-a soldat cu doi morti si 37 de
raniti, din cauza schimbului de focuri dintre fortele
legitimiste si politistii rebeli, potrivit Crucii Rosii.
Aceasta a fost „una dintre zilele cele mai triste din viata
mea”, a declarat presedintele socialist, aflat la putere din
ianuarie 2007.
„Istoria ii va judeca (pe autorii acestor incidente-n.r.). Dar
de acum vom privi spre viitor cu si mai mult entuziasm, speranta si
convingere”, a adaugat el.