Economedia.ro, un nou site de business şi economie, a fost lansat de platforma G4Media. Site-ul își propune să fie o voce relevantă în presa de business din România, publicând analize, interviuri, reportaje și opinii, cu promovarea mediului privat și urmărind interesul public.
Economedia.ro este fondat de echipa care gestionează portalul G4Media.ro – Dan Tăpălagă, Cristian Pantazi și Cristian Citre, cărora li se adaugă ziariști specializați în domeniile economice, conduși de redactorul-șef Elena Deacu.
Noul produs media se poziționează în segmentul super premium și nu va avea spații publicitare deschise pentru tranzacționarea automată și neauditată.
CITEȘTE ȘI: Pro TV lansează emisiunea concurs „Superstar România”, după formatul „Idol”, în toamnă
Foto: Economedia