Raperul Macanache povesteşte că s-a întâlnit prima dată cu iubita sa, Diana, la barul la care lucrau împreună, iar ei i-a atras atenţia faptul că el citea o carte de poezii a lui Michelangelo. ”Eu nu aveam pretenţii la nicio fată, oricât eram de carismatic şi şarmant şi câte vorbe aş fi avut la mine, nu aveam dinţi în gură. A însemnat mult pentru mine faptul că ea m-a acceptat cu acest dezavantaj foarte mare. Cred că este cea mai potrivită dintre toate de pe planetă, e sufletul meu pereche! Ne-am completat: ea avea un zâmbet perfect, eu un zâmbet defect”, spune Macanache despre Diana, care mâine împlineşte 27 de ani.
Cei doi îşi doresc să îşi întemeieze o familie împreună, iar Macanache se gândeşte deja la copii. ”Amândoi ne dorim, iar părinţii noştri vor nepoţi. Nu contează, băieţi, fete, sănătoşi să fie. Eu cred că femeile când îşi aleg un bărbat o fac pentru ceea ce poate deveni el. Probabil a văzut în mine o sclipire şi a decis să mă ajute, iar acum avem aproape patru ani de când suntem împreună. Diana e şi managerul şi iubita şi impresarul şi confidentul meu, sper ca fiecare să îşi găsească Diana lui”.
Macanache poate fi văzut şi sâmbătă aceasta, de la ora 22.00, la ”The Four – Cei 4”, când bătălia pentru un loc printre Cei 4 continuă, iar noi challengeri, tineri muzicieni talentaţi şi dornici să se afirme, vor încerca să obţină unul dintre locurile ocupate de cei patru artişti aflaţi pe scaune, astfel că niciunul dintre ei nu va fi în siguranţă! Fiecare challenger va cânta o melodie, iar juraţii Antonia, Feli, Cheloo şi Carla’s Dreams vor evalua prestaţia sa. Doar challengerii care primesc toate cele patru voturi ale juraţilor au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.
Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger şi unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicaţiei ”The Four – Cei 4”, iar cântăreţul cu cele mai multe voturi se va aşeza pe scaun. În situaţia în care unul dintre ”Cei 4” îşi pierde locul, există o şansă de salvare: Artiştii care au ocupat de-a lungul competiţiei un scaun pot fi votaţi de telespectatori prin intermediul aplicaţiei ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiţiei, iar patru dintre ei, care au obţinut cele mai multe voturi, pot fi întorşi direct în semifinală. Challengerii care nu reuşesc să obţină un scaun, nu pot fi readuşi în competiţie.