Kennedy Summers este deţinătoarea buricului perfect. Asta este concluzia unui studiu realizat de chirurgii esteticieni de la Universitatea din Singapore. Ei au încercat, folosind un program computerizat, să determine parametrii optimi ai ombilicului.
Blondina de 27 de ani le-a servit drept muză de inspiraţie, după ce s-au analizat imaginile a 37 de “iepuraşi” Playboy. Buricul ei poznaş are formă ovală şi este poziţionat pe vertical, cu deviaţii de 29,8%, în jumătatea lui superioară, şi 21,6%, în jumătatea inferioară. De asemenea, el trebuie să măsoare 1,5 cm, adică 5% din lungimea dintre partea inferioară a sternului şi pelvis. Creşterea în greutate, sarcina şi herniile îl pot face inestetic, însă, astfel că tot mai multe femei apelează la ombilicoplastie, pentru a le face mai atractive.