E Vremea Paştelui!

Apropo.ro / 04.05.2013, 17:00
E Vremea Paştelui!
Cea mai mare sărbătoare creştină se apropie cu paşi repezi şi tocmai pentru că e Vremea Paştelui, prezentatorii rubricii „Meteo” din cadrul Ştirilor PRO TV au dezvăluit cum vor petrece anul acesta. Atât Florin Busuioc, cât şi Magda Pălimariu şi Victor Slav vor profita de zilele libere pentru a sta mai mult alături de familie.

„Sunt conservatoare în ceea ce priveşte sărbătorile, aşa că prefer ca Paştele să fie unul liniştit, alături de familia mea, la Sibiu”, mărturiseşte Magda. Busu recunoaşte că şi anul acesta, ca de obicei, „vom primi vizite, vom face vizite, vom încerca doar să fim cât mai aproape de toţi prietenii”. Victor va petrece tot în familie, împreună cu Bianca, dar va şi prezenta telespectatorilor starea vremii. „Eu lucrez de Paşte, aşa că sper să ne vedem în număr cât mai mare”, spune prezentatorul.

Dacă Victor are o slăbiciune pentru drob şi nu-şi poate imagina Paştele fără această delicatesă, Busu este la polul opus şi recunoaşte că nu respectă neapărat meniul tradiţional. „Mâncăm ouă roşii ca toată lumea, dar nu ne zbatem foarte tare să căsăpim miei, să stârpim şeptelul patriei ca să ne facem noi poftele”, declară Busu. Magda, în schimb, are un întreg ritual şi o ajută pe mama ei la prepararea tuturor bunătăţilor care se vor găsi pe masa de sărbătoare: „Masa de Paşte va fi una plină de preparate tradiţionale: ouă roşii, friptură de miel, drob, cozonac şi pască”, dezvăluie Magda. Tot ea ştie sigur că cei dragi vor găsi cadouri ascunse prin iarba din curtea casei: „Îmi place să respect tradiţia în care am fost crescută, astfel că voi cumpăra câte ceva pentru fiecare”. Spre deosebire de ea, Busu spune că nu are nicio putere asupra Iepuraşului şi rămăne de văzut dacă acesta va aduce ceva fetelor lui. „Este treaba Iepuraşului. Dacă el consideră că trebuie să vină, vine, dacă nu… eu nu pot să controlez un personaj magic”, recunoaşte Busu.