Louis Vuitton, Gucci si Ferragamo, trei dintre cele mai cunoscute branduri de lux din lume, isi vor deschide anul acesta magazine in Bucuresti. Acest lucru se datoreaza si faptului ca unii dintre conationalii nostri realizeaza castiguri "frumusele".
In Romania sunt peste 500 de oameni ale caror venituri depasesc 10 milioane de euro pe an, iar 100 romani castiga peste 100 de milioane de euro anual. „In acelasi timp insa in Romania sunt alte 10.000 – 15.000 de persoane cu venituri de peste 3.000 de euro pe luna, majoritatea dintre ei fiind publicul-tinta pentru produse si servicii de lux”, a declarat pentru Gandul Oliver Petcu, managing partner al companiei de consultanta CPP Management Consultants (CPPMC). El a explicat ca principalul motiv pentru care romanii cu stare achizitioneaza produse de lux este faptul ca acestia asimileaza luxul unui anume statut social.