,,Aventură cu 4 stele” debutează luni, 14 august , la Antena 1. Începând cu ora 20:30 show-ul promite mult spectacol, umor, emoţii şi adrenalină, dovedindu-se a fi o adevărată provocare pentru concurenţi. Peripeţiile de pe hotarele Greciei construiesc un spectacol complet, căci includ atât experienţe noi în locaţii de vis, cât şi momente atipice în care vedetele sunt supuse unor situaţii limită. Speak, Flick Domnul Rimă şi Gina Pistol au fost printre primii care au trecut prin momente de groază. După ce au pierdut una dintre probele emisiunii, cei trei au fost cazaţi în casa unei localnice şi au experimentat viaţa autentică a grecilor. Deşi este administrator de cimitir, gazda în vârstă de 89 de ani s-a asigurat să le ofere cea mai călduroasă primire celor ce o vor sprijini în gospodărie. Totuşi, echipa veselă nu s-a oprit doar la a-şi îndeplini sarcinile casnice, ci a decis să intensifice o aventură pe care nu o vor uita prea uşor.
Flick este cel care a dat startul unui control amănunţit al casei în care locuiesc, iar în timpul prezentării din toiul nopţii a dat de o cameră plină cu obiecte ascuţite. Satâre, macete, fierăstraie şi coase sunt doar o parte dintre instrumentele de tăiat descoperite de cei doi, însă ce i-a şocat cu adevărat a fost o mască neagră, însoţită de o pelerină. Deghizat în ţinuta înfricoşătoare, Flick a dat naştere unor posibile scenarii de groază, care s-ar putea întâmpla în încăperea surpriză, de partea cealaltă a uşii camerei lor. Nici Speak nu a stat departe de misiunea prietenului său, dar a fost mai rezervat în reacţii şi supoziţii. ,,Morbid şi foarte sinistru!” , aşa a caracterizat el experienţa terifiantă petrecută într-o gospodărie a unui localnic despre care ştiau doar că are o ocupaţie uşor bizară.
Verdictul acestei descoperiri macabre, restul aventurilor prin care mai trec cei trei dar şi experienţele inedite de care s-a bucurat concurentul câştigători ai ediţiei, toate din 14 august, doar la Antena 1, începând cu ora 20:30.
Aventură cu 4 stele” este o emisiune realizată după formatul italian „Ricchi e poveri” (”The Rich And The Pauper”), filmată în Grecia. În fiecare ediţie, 4 vedete intră intră în competiţie şi în funcţie de rezultat vor fi departajate constant: două dintre ele vor locui într-o vilă sau hotel de lux, în vreme ce celelalte două vor fi găzduite de localnici cu condiţii materiale limitate. Cei care câştigă fiecare probă se bucură de o vacanţă luxoasă, dar asta doar pentru câteva ore, în intervalul dintre probe, iar cei care pierd experimentează viaţa şi muncile cele mai diverse şi solicitante ale localnicilor.