Dumitru Prunariu este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene în ziua în care se împlinesc 41 de ani de la primul său zbor în spațiu
Cosmonautul român, Dumitru Prunariu, este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA de sâmbătă, 14 mai, începând cu orele 19.00, când se împlinesc 41 de ani de la primul și singurul zbor al unui cosmonaut roman în spațiul cosmic.
La 14 mai 1981, Prunariu a devenit primul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic. A participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute.
Dumitru Prunariu este de profesie inginer aeronautic, are în prezent 69 de ani și gradul de general-locotenent în rezervă. A fost pe rând ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației civile române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS), președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE), vice-președinte al Comitetului de Relații Internationale al Agenției Spatiale Europene (ESA).
Urmărește interviul integral cu Dumitru Prunariu, sâmbătă, 14 mai, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.
Foto: Grupul Gandul